Dureros

Cred ca cel mai dureros este de fapt sa te trezesti din betia iubirii create de tine, sa deschizi usa catre realitate si sa vezi ca de fapt te-ai crezut iubit...
Dureros mai este sa te fi daruit cu totul : fiecare cm din trup, fiecare ungher al mintii si fiecare colt al sufletului si sa realizezi ca de fapt nimeni nu ti-a cerut asta si ca te-ai facut "cadou" cu totul unui om care nici macar nu te-a cerut , da' sa mai si vrea sa te pastreze pentru el...
Dureros este si atunci cand amintirile legate de cineva iti taie sufletul asemenea unei lame ascutite de bisturiu tocmai cand stii ca  nu vei mai avea cum sa construiesti altele cu acea persoana.
Dureros este atunci cand te uiti in urma si vezi ca un miliard de vorbe de iubire de fapt nu au substanta, nefiind dublate de fapte care sa le si demonstreze.
Dureros este cand ajungi sa te simti in plus acolo unde poate, alta data erai (sau credeai ) ca esti totul.
Dureros este sa auzi un "Te iubesc" nesigur care te adanceste si mai mult in dubii.
Dureros este de fapt sa auzi cum cineva iti spune "te iubesc" , desi toate faptele il contrazic cu vehementa.
Dureros este atunci cand sacul isi gaseste peticul si totusi acesta fuge de el.
Dureros este sa respiri artificial pentru ca procesul firesc a fost intrerupt atunci cand din viata ta a disparut oxigenul....
Si parca cel mai dureros este sa constati ca poate ai tesut o poveste cu zane acolo unde nu existau decat oameni si atat, ca ai exacerbat orice sentiment extrapolandu-l si la celalalt, doar pentru ca asa ai simtit tu...ca poate nu ai fost inselata, ci doar te-ai inselat singura ca iubesti si esti iubita....
Inima mea a strigat : Shot down! Impulsurile nervoase au navalit pe cai senzitive bombardandu-mi creierul care a inceput sa emita disperat comenzi ... insa degeaba.... dureros este ca totul a fost in zadar....

Calatorie spre centrul sufletului

Viata iti da semne atat de clare in tot ceea ce te inconjoara.... si destinul ne este o harta ale carei puncte tot noi le unim si ne definitivam drumul pe aceasta lume...doar daca as fi avut ochi sa vad si urechi sa aud toate semnele pe care le-am primiti de ficere data... ce bine mi-ar fi mers... De fiecare data mi-am ferit privirea parca sa nu vad ce era evident si saritor in ochi, mi-am astupat urechile desi viata imi soptea incet exact ca un coleg bun care iti dicteaza la un extemporal....
Incapatanarea m-a condus mereu la erori, unele care mi-au devastat lumea interioara ... si nici macar nu am dreptul de a acuza pe altii despre suferinta mea... eu sunt unica vinovata pentru ca mi-am anesteziat acel al 100 lea simt care mereu imi zicea ce sa fac si ce nu....
Bilantul imi evidentiaza adevarul crud al ignorantei si al superficialitatii cu care mi-am tratat flerul. Si lumina aia din mine mi-am stins-o singura de fiecare data pentru ca mereu am pus prea mult accent pe altii , uitandu-ma pe drum... Trecand prin viata, am realizat ca oamenii vin si pleaca, ca totul este mult prea mobil pentru fixul EU  si ca dragostea pe mine nu face decat sa ma imbolnaveasca. Traiesc foarte intens fiecare sentiment si chiar imi pun toata fiinta cand vine vorba de a iubi. Acest lucru ma orbeste, ma surzeste , imi consuma toate resursele si in final ma distruge pentru ca pentru mine nu mai ramane nimic.On the other side...am realizar ca si prea multa dragoste pe care i-o poti oferi cuiva, poate sufoca, plictisi... De fapt am realizat ca ofer mai mult decat trebuie si ca nu am limita nici macar in asta....
Acum dau dreptate cuiva care mi-a zis ca intr-o relatie unul iubeste si altul se lasa iubit.... am refuzat sa cred asta, insa la o analiza mai atenta asa este....Asa cum am mai spus , niciodata nu am renuntat la un om sau la o relatie, luptandu-ma pana la epuizare pentru a mai salva ceva... dar cred ca nu e cazul si cred ca uneori mai trebuie sa lasi si lucrurile sa se rezolva de la sine, caci pana la urma timpul chiar le rezolva pe toate. Chiar si asa , am actionat in acest mod pentru ca am fost constienta ca odata inchis acel capitol din viata mea, pagina era data de vantul uitarii si treceam mai departe fara a mai privi inapoi. Mi-am prelungit asa agonia, am sperat, am incercat.... poate ca am crezut prea mult in ceva sau in cineva si am considerat ca se merita tot efortul si toata suferinta, dar de fapt , daca ne gandim mai bine, nimeni nu merita sa suferi pentru el si oamenii care intr-adevar merita... nu te fac niciodata sa suferi....
La teorie stau bine, dar... acum mai imi ramane practica.... am de luat o corigenta..... m-am pus pe invatat si sunt sigura ca o sa promovez fara nici o problema.... Unfortunatly.....working so hard to become someone i don't want to....

Gest...

Am inebunit de tot... vreau crizanteme!!! si cand ma gandesc ca inainte nici macar nu imi placeau...parca ma si aud cum ziceam ca sunt niste balarii.Acum mi se par cei mai draguti  "bulgarasi" de toamna si vreau...
Cred ca toata povstea asta mi s-a iscat de acum 2 zile, cand am constientizat ca un gest mic iti poate arata ca ii pasa :
La minunatul meu loc de munca se organizeaza concerte live cu diverse trupe.Saptamana viitoare o sa avem Directia 5 si oamenii au dat buluc sa isi cumpere biletele.Locurile aproape ca s-au epuizat, desi biletele au fost puse in vanzare de o saptamana si ceva. La bar vine un baiat... cam agitat ma intreaba de bilete. Ii arat ce mai am( adica vreo 2 mese la etaj fara vedere la scena) si vad deodata cum tristetea s-a asternut pe fata lui. Vorbea intruna descumpanit.... " Cum? doar astea le mai aveti? Off asa repede s-au vandut biletele? Si de cand urmaresc concertul asta... Am vrut sa ii fac o surpiza.... de cand isi dorea sa mearga.. bine, dar ea nici nu stie ca am venit sa cumpar bilete la concert... offf si am fost plecat si nu am avut cum sa ajung mai repede sa gasesc un loc mai bun.... am vrut sa ii fac o surpriza...."
Ma uitam inmarmurita la un barbat caruia chiar ii parea rau ca nu isi poate face iubita fericita... Si eu care credeam ca asta nu e o conditie sinecvanon pentru majoritatea barbatilor.E ceva pe sistemul... mai as vrea sa o vad fericita dar fara prea mult efort din partea mea, daca se poate bine daca nu.... se resemneaza ea cumva ca doar ce naiba....
Am incercat sa ii spun ca pana la urma gestul conteaza si ca doar pt ca s-a straduit ea va aprecia , insa el era prea trist ca sa ma ami asculte. A luat bilete pana la urma la etaj , asta dupa ce s-a tot milogit de mine sa ii inghesui pe la o masa jos mai pe langa scena.
Dupa ce a plecat am ramas uitandu-ma dupa el cu ochii in lacrimi... ma intrebam mereu de ce eu nu pot avea asa ceva.... de ce nu pot avea un barbat care sa faca tot pt mine si care chiar sa isi dea silinta sa ma vada fericita. Ma intrebam ce a facut femeia aia ca sa aiba asa ceva si ce nu fac eu... ma intrebam de ce ?
Mereu am dat prea mult de la mine si m-am straduit pentru fiecare lucru in parte ...mereu am muncit mult pt orice lucru obtinut ... de ce la mine trebuie sa fie mereu atat de greu?
Si pana la urma dragostea se demosntreaza prin lucruri atat de mici.... cred ca m-am saturat de vorbe.... vreau fapte.... vreau sa ma simt iubita si apreciata la adevarata mea valoare tocmai pentru ca stiu ce pot oferi. Tocmai pentru ca stiu ca pot face un om fericit si imi pot arata dragostea intr-un milion de feluri.
Cred ca merit si eu fericirea.........

Broken smile

Azi o prietena foarte draga mie mi-a spus ceva care a rezonat in mine...:
" Daca as putea ti-as da zambetul meu....". Atunci am realizat cat de prost pot sa joc....

Datorie la mine

Azi m-am plimbat cu roleleeeeee.Yuhuuuuu.Doamne de cand nu ma mai suisem p asa ceva... a fost super tare.Bineinteles ca mi-am luat inima in dinti dupa multe rugaminti din partea prietenei mele care imi tot amintea ca in copilarie chiar reuseam sa merg pe role fara probleme prea mari.
Am prins un soare superb d toamna , temperaturi d 17 grade... perfect.Am facut deliciul unui paznic pentru ca radea cat il tineau plamanii cand ma vedea cum ma chinuiam sa stau in doua. Pana la urma a fost bine si chiar ajunsesem sa nu vreau sa i le mai dau inapoi prietenei mele.
Apoi plimbare ... nu la Germanos :)) ci pe faleza la cazino.O seara relaxanta inaintea furtunii unui spectacol care avea sa ma tina la munca pana la 1 noaptea. God damn .. i've had it!
Azi am sunat la o gramada d firme si mai mult m-am enervat... ba mai mult , la una tipa care mi-a raspuns mai avea si chef de glume de 2 lei. Imi doresc sa ies din mocirla asta in care m-am afundat aici si nu stiu cum pentru ca fievare actiune de-a mea nu face decat sa ma afunde parca si mai rau exact ca in cazul nisipurilor miscatoare.
Ciudat... mereu am fost un om destul de puternic, ce a fost fortat sa se descurce singur poate in situatii din cele mai limita, insa acum ma simt coplesita de amalgamul asta d probleme pe care le am pe cap.Am nevoie de un capat d unde sa apuc si sa incep sa desir ghemul...si, ca de fiecare data sunt constienta ca nu va fi nimeni in spatele meu sa ma ajute.Stiu ca imi voi gasi drumul tot singura, asa cum am facut-o mereu, insa e o chestiune de timp si eu deja nu mai am rabdare.
Ieri am facut insfarsit ceva util pentru mine...am fost la facultate si chiar am invatat cate ceva nou. Epurare intelectuala in doar cateva ore.Imi era dor...
Si mi-am amintit chiar cum e sa alergi dupa 40 si sa nu il prinzi in statie.Chiar si asa.... imi era dor...
Cred ca imi datorez mai mult...

I WILL ALLWAYS LOVE YOU....

Ciocolata, cappucino vienez, cafea.... miros de toamna

A venit si toamna si frigul.... brrr chiar acum stau infasurata ca un viermisor in paturica mea moale si calda, uitandu-ma afara la crengile negre care parca stau sa se rupa sub forta vantului.

Incepe perioada de hibernare cu scortisoara, mar copt, migdale :)), cu ciocolata calda si cappucino vienez, cu strans la sueta si filosofat despre mare, soare si cate in luna si in stele, cu carti dragute de citit, mers la cursuri si de ce nu si la seri studentesti...

S-au deschis cluburile , cafenelele, all u party people si eu ma simt ca o pensionara cu battery low. Tranzitul asta vara-toamna ma afecteaza de cand ma stiu si fiind si o mare iubitoare de caldura imi e foarte greu acum cand vad ca ziua are cu cateva ore in minus si ca soarele nu se mai joaca cu razele in parul meu.

Totul e mohorat, ploaie, frunze cazute pe jos, vant... un tablou dezolant mai ales pentru un oras care pana acum 2 luni vuia de atata culoare, zgomot si agitatie.
Hmmm... mi s-a facut cafeaua... yammm.... mirosul ei a inundat toata casa si simturile mele sunt anesteziate deja, hipnoza cu cafeina... la asta o sa ma supun in urmatoarele minute :))
Am plecat pana nu mai scriu inca un rand de aberatii... ma duc dupa "alint aroma" sa vad unde oi ajunge :))As vrea totusi pe un taram fermecat in care sa simt doar fericire sa vad doar frumos si sa fiu inconjurata de bunatate.... hihi... iar bate vantul tare si imi tremura geamul... m-a trezit din visare..... ma duc totusi la cana mea de cafea cu albinuta, macar ea o sa-mi faca ziua....

Job-ul vietii...

O noua zi de munca... inca un car de draci. De cand pasesc pe usa clubului  aud in dreapta si in stanga numai comentarii acide, vorbe spuse in dorul lelii si idiotenii fara margini. Trec de prima bariera si ajung la marele mahar: el grande shefo de todos los shefos :P.

Deschide gura mare si..... surpriza... vomita o injuratura de ultima speta si rade cu o mare satisfactie asemenea unui copil care e fericit de ultima nazbatie facuta.Te uiti ciudat , ridicand din sparnceana si iti vine sa ii zici ceva d dulce insa te uiti la teancul de bani pe care il are in mana si brusc iti amintesti cine iti da salariul si implicit pe cine trebuie sa tolerezi. Taci, te intorci infrigurat si cauti in camera o privire macar la fel de nedumerita ca a ta, cand..... ce sa vezi..... unii colegi chicotesc la "gluma' porcoasa si de doi lei a jupanului si brusc ti se intorc matele pe dos.
Iti vezi de treaba cand, auzi ca iti vajaie pe la urechi o injuratura taioasa asemenea unei lame de cutit , te intorci si realizezi ca iar a regurgitat jupanul o porcarie.Speriat de tipat ii zici ca nu ai facut nimic si cand colo tocmai aia era problema.Solutia: iei laveta si dispari repejor la jmotru pana nu iti mai da si una.
Pleaca lighioana intr-un final si dai de restul: care mai de care mai sef , care mai de care mai invatat , iti da lectii despre orice, facandu-te sa te simti ca ultimul retardat.
Si uneori limita tolerantei tale e atinsa si rabufnesti.Atunci e momentul in care mai toti se dau din calea mea si ma lasa in pace definitiv.Din pacate ma enervez f greu si pana la momentul apogeului , inghit un miliard de grosolanii.
Ajung acasa dupa 17 ore de munca si stres si ma gandesc mereu ce si cum sa fac sa scap de acolo.In sensul asta .... am depus o gramada de CV-uri pentru diverse posturi lumesti insa nici una nu s-a concretizat cu un interviu. Disperata ma gandesc ca si maine, la aceeasi ora deja bine cunoscuta , ma voi duce in grota aia plina de sonati unde, fara sa imi dau seama, ma voi transforma si eu si le voi imprumuta stilul pentru a putea supravietui.
Mi-e sila de tot .....program, sef, clienti, unii colegi... uneori chiar si de mine pentru ca lucrez acolo, insa ma gandesc pe partea cealalta ca totusi sunt fericita ca am de unde sa imi vina niste bani care ma ajuta sa intretin o casa.
Niste prieteni mi-au zis odata ca ar trebui sa fiu mandra de mine ca am acceptat sa lucrez intr-un loc cu mult sub pregatirea mea , numai pentru a avea din ce sa imi intretin casa..... atunci le-am zambit amar... si acum o fac... mi-as fi dorit uneori ca situatia mea sa fie un pic mai simpla, insa viata ma loveste  mereu si nici macar nu mai apuc sa cad ca deja sunt la loc in picioare gata de lupta. Cu toate astea multe ma sperie,pana la urma doar nu sunt wonder woman... si stiu ca imi va fi mai bine intr-o zi..... trebuie sa imi fie mai bine, pentru ca dupa cat m-am chinuit cu siguranta va veni si o zi in care sa am locul pe care il merit.
Insa pana atunci , imi iau costumul de scafandru si ma scufund in mocirla asta in care imi petrec 15 zile pe luna.Faza e ca tubul de oxigen imi e cam pe terminate....

Is it 2 much 2 ask??

Nervi!!! O caruta de nevi este tot ceea ce am acum...
De ce mereu oamenii care ne sunt cel mai aproape ne dezamagesc?
Pacat... pentru ca viata m-a invatat ca prima oara nu se pune , dar a doua e fatala.Si a treia... nu mai exista.
Ma rog mereu sa nu existe nici macar prima, insa sunt constienta ca oameni fiind, toti gresim cu sau fara voie.Ideea e ca odata cu trecerea timpului m-am facut mai pretentioasa si mai exigenta cu oamenii din jurul me tocmai pentru ca la randul meu am umblat mult la "fineturi" sa le zicem asa.Si atunci... cum as putea sa cer putin si ?!sa cobor stacheta?
Pentru mine nu mai exista frimituri.... pentru mine exista doar felii si , de ce nu... painea intreaga.
Reciprocitate, bun simt, .... is it 2 much 2 ask?

Metamorfoza de drept

Acum cateva zile am fost la aeroport sa duc o prietena care pleca in Franta. Si cand ma gandesc la faptul ca in urma cu 2 saptamani eu eram cea care trebuia sa plec spre o viata mai buna....
Am plecat spre Bucuresti la 3 dimineata, dupa 17 ore istovitoare de munca, insa nu puteam sa nu merg cu pisi a mea. Drumul la dus a fost ok, aproape nici nu l-am simtit. Parca am mers 2 minute si soarele s-a si urcat pe cer luandu-si locul bine meritat in imparatia sa. Am ajuns acolo si deja eram ametita de drum, de caldura si de gandul ca poate nu o sa o mai vad niciodata pe " aia mica" cum ii spuneam eu. Am stat pe acolo un pic si intr-un final a trebuit sa plece. Parca ceva din mine s-a rupt si parca a luat cu ea o bucatica din sufletul meu.
Am plecat de acolo trista pe de-o parte , insa consoland-ma cu ideea ca s-a dus acolo la mai bine.
Si socuri din astea am tot avut in ultima perioada. O prietena buna de-a mea a nascut recent. Am avut un soc mare cand am aflat ca era insarcinata.Nici macar ea nu s-a asteptat... imi amintesc ca eram in bucatarie amandoua cand ne-am luat in brate si am inceput sa plangem.... mi-a zis atunci...."Stii, nu?! Nimic nu va mai fi la fel de acum..." De fapt asta era ce ma speria. Cu ea am facut cele mai frumoase lucruri si cele mai multe nazbatii. Si acum, dupa 9 luni in care mai mai ca nici nu ma puteam obisnui cu ea asa, kinder surprise, a nascut.... o papusica de fetita. Am fost la spital si cand am intrat si am vazut-o pe pat alba la fata si cu fire la la perfuzii prin maini si alaturi cu copilu, m-a luat plansul imediat. Nu puteam sa ma obisnuiesc cu imaginea aceea. Nici acum nu pot.M-a socat foarte rau. Ciudat, in loc sa stau alaturi de ea cum ar fi fost normal, ea fiindu-mi ca o sora, nu aveam stare acolo.Parca ma sufocam si acele 2 ore pe care le-am petrecut acolo , mi s-au parut o vesnicie.De atunci ma gandesc la ea in fiecare zi , insa nu pot sa o sun. Nu imi pot explica de ce....in sufletul meu e un amestec de bucurie pentru ea, pentru ca e implinita si fericita, o parere de rau ca nimic nu va mai fi la fel , dar si o durere pentru ca imi doresc si eu foarte mult o relatie,ceva al meu .
De atunci am realizat ca fiecare se misca intr-o directie.Oamenii se schimba, isi modifica drumul in viata, isi croiesc singuri o soarta pentru ca nu mai suntem copii.Abia acum, recent am realizat ca am o varsta la care ar trebui sa ma zbat sa fac mai multe pentru mine. Inca ma mai gandesc cum as putea sa imi definesc statusul: am stat pe loc sau am involuat in acest an de zile in care am lucrat de nevoie ca ospatara pentru a ma putea intretine..
Am insa planuri mari si incerc sa ignor amaraciunea timpului trecut aiurea pe langa mine. Poate.... ma gandesc mereu.... poate va veni o zi in care voi reusi sa ma ridic deasupra problemelor si voi reusi sa scot la iveala tot ce e cu adevarat valoros in mine. Poate va veni si momentul in care sa simt ca traiesc cu adevarat o viata pe care mi-am construit-o eu pas cu pas.

Protest importiva vechiului

Iubiri mutilate , schingiuite de trecerea timpului. Relatii peste care s-a pus praful demult, insa pe care ma incapatanez sa le resuscitez cu fiecare ocazie.Cred ca imi e foarte greu sa accept esecul.Si in fond nu am inteles niciodata motivul despartirii.
Sunt multe momente, melodii, parfumuri , gesturi care imi amintesc de cate o relatie in parte, si o iau iar de la capat.

Recent mi-am confirmat pe pielea mea ca orice intoarcere in trecut iti lasa un gust amar.Insa m-am obisnuit cu acesta si il recreez destul de des.

Vreau sa intalnesc o iubire noua. Un om total necunoscut mie pe care sa-l descopar.Vreau o carte noua frumoasa cu pagini albe si cu desene colorate.Vreau sa simt noul in toate formele lui si sa renunt la raftul acela din biblioteca mea pe care stau 2-3 carti vechi , pe care, ori de cate ori ma apuca nostalgia,  le iau in mana si incep sa recitesc cate o pagina ingalbenita si ea, de trecerea timpului.

Vreau sa am puterea de a lasa aceste carti definitiv pe raft, pentru a putea sa ma apuc de citit o noua carte a carei actiune sa ma surprinda placut cu fiecare rand citit.
Protestez cu vehementa importiva vechiului sub toate formele lui.

Vreau NOUL si toata emotia care il insoteste....

O mana de culori si un tablou black & white

Claustrofoba intr-o lume care se ingusteaza pe zi ce trece.Casa- munca- munca si iar casa.Un robotel memo caruia i se termina bateriile non alkaline la 2 zile. Simt ca nu mai pot si parca lumina aia artificiala imi patrunde prin ochi si ajunge pana la neuronul ala obosit al meu care doarme pe el. Fum, praf , zgomot, oameni de toate felurile ... un haos ma inconjoara zilnic. Si praf e si in mintea si sufletul meu. As vrea sa plec departe de toti si toate si sa incep o viata noua exact asa cum am visat-o eu, dar idealismul asta care ma invaluie e brusc inabusit atunci cand vad conditiile austere in care imi duc taraganat zilele. Si am ajuns sa visez 16 ore pe zi la patutul meu moale si cald.Am ajuns sa imi doresc sa dorm si sa nu mai stiu de nimic. Dar pana si asta se termina repede cand somnul cel mai dulce al diminetii e curmat de alarma ragusita a telefonului. Incepe o noua zi la fel ca cea de ieri din pacate.Si constantele din viata mea nu fac decat sa ma aduca pe drumul cel mai scurt spre plictiseala, plafonare si disperare. Am nevoie de culoare. Viata imi e pictata in alb si negru asemenea unui tablou realizat in grafit. Mi-as dori insa o alta cristalizare a carbonului care sa imi ofere un diamant perfect slefuit cu un milion de fatete stralucitoare. Si sentimentul de ratare planeaza asupra mea ca o sabie a lui Damocles, cand ma inclin un pic ii simt taisul ascutit in crestetul capului. Imi zic mereu ca nu va fi  asa intotdeauna, ca totul va trece repede si voi reusi sa imi urmez visul dar in adancul sufletului sunt mult prea lasa sa ma risc si sa fac ce imi doresc. Si pana la urma ma gandesc .... sa risc ce? Sec...mai sec decat orice vin e ca peste un an , doi poate o sa mai aberez pe aceleasi teme si asta ar insemna ca realmente am batut pasul pe loc.

 

Vreau culoare in viata mea. Zilnic ma rog pentru un rosu intens, un bleo linistitor , un portocaliu energizant , un roz diafan si un verde optimist.

Zilnic ma rog pentru o mana de culori care mi-ar putea schimba radical tabloul black and white al vietii.

Red&white spring

A trecut si 1 Martie... a venit si primavara legata cu o funda alb-rosie. Si am primit si ghiocei si martisoare si a fost frumos. Si oamenii din jur m-au facut sa ma simt bine.Am uitat pentru un moment sa ma mai prefac fericita, pentru ca am reusit performanta chiar sa fiu asa.

Experienta face diferenta

Uneori si experienta mai conteaza. Cica prostii invata din greselile proprii si desteptii din greselile altora. Pana acum pot spune ca am fost si proasta si desteapta deopotriva.Important e ca, asa cum am mai spus, viata m-a pus din nou intr-o situatie asemanatoare cu ce am trait acum 2 ani si, cu mandrie pot spune ca pana acum am evitat sa comit aceeasi gresala( evitat milimetric ce-i drept , dar tot e imbucurator). Got to keep up the good work :)
Ce poate fi mai dragut decat sa vezi ca insfarsit ai puterea de a zice stop no matter what?! E ca si cum te-ai elibera de toate gandurile si sentimentele si dintr-o data devi "easy like a Sunday morning ". Senzatia face toti banii. Free your mind, spirit and soul. Asta am trait si eu azi. Mi-am eliberat mintea de ... ceva inutil sa zicem.

It's never 2 late...

Niciodata nu e prea tarziu sa spui "imi pare rau".
Niciodata nu e prea tarziu sa ii arati unei persoane adevaratele sentimente fara sa-ti fie frica de o reactie negativa.Oamenii sunt datori sa incerce, pentru ca numai facand asta poti sti daca actiunea ta va fi incununata de succes sau nu.
Niciodata nu e prea tarziu sa spui "te iubesc", chiar daca pana atunci ai simtit dar nu ai marturisit lucrul asta.
Never kiss and tell, they say. True.. but I say never feel and don't tell because it's equal to zero.
Sentimentele sunt facute pentru a fi exprimate si impartasite, nu pentru a fi inabusite sau mascate in cele mai false moduri cu putinta. Lucrurile care nu se spun se pierd,actiunile amanate isi pierd din importanta si uite asa se ajunge la un esec total. Eu astept, tu astepti, noi asteptam... ca celalalt sa faca un pas, sa intinda o mana, insa din prostie sau orgoliu nici unul nu o face, iar timpul e irosit in cel mai neinspirat mod cu putinta...Din pacate nimeni nu asteapta la nesfarsit si chiar si cel mai mare rabdator la un moment dat se satura.Ma vrei sau nu ma vrei? Daca nu, atunci pleaca.Daca da atunci vino langa mine si nu ma mai lasa singura niciodata.
Atitudine... cam despre asta e vorba. Viata nu are nevoie de oameni slabi si nehotarati.Noi nu avem nevoie de oameni de acest gen care se pierd pe drum si nu mai ajung niciodata la finish line. Candva am fost asa, insa viata m-a intarit si m-a facut sa ma tin de drum.Inca mai merg pe margine dar, incerc din rasputeri sa-mi pastrez directia. Destinatia? Imi doresc sa o schimb. Acum plec din spre nicaieri spre acolo, where ever that is :))

I would like some light,plssss!!!

9 jumate seara.La minunatul meu loc de munca -un bar rock bluess jazz samd se preconiza a fi o seara chipurile buna dpdv al vanzarilor.Comenzile curgeau, hotpatarele patinau p sala si toata lumea era f multumita pana cand s-a oprit lumina.Dintr-o data toata agitatia aia si fosnetul din club se acutiza : chiuieli ,tipete, barmani care fugeau cat ii tineau picioarele sa inchida usa la bar si ospatare ramase in mijlocul drumului cu gandul la toti clientii care o sa se inghesuie care mai de care sa ceara nota.Fuck!! Si ce nota sa le mai duci daca POS-ul vietii iti era mort in cort si regula carnetelului se dusese naibii de suflet demult...Si uite cum am transformat noi barul intr-o mini cripta plina d lumanari si fum. Pfff...exact ce aveam nevoie dupa o zi de frecat motanu si dormit in front.
Bineinteles ca scenariul a fost cel intuit: toti urangutanii si toate moartele au inceput sa-si fluture gratiosi manutele vrand sa plateasca, asta spre disperarea noastra care nu ma stiam ce sa calculam mai repede.
In final s-a trezit si sefu sa ne zica sa dam drumu la usa ca sa mai vina si alti clienti k poate asa om mai face si noi acolo de-o ciorba.Si uite cum ne duceam noi la masa sa servim cei mai "oameni retardati" cum ar zice un coleg de-al meu,echipate corespunzator : tava ,scrumiera,lumanare si bricheta.Foarte tareeeee.
Ne uitam disperati cum veneau romanii la un cico intr-un bar fara lumina si cu muzica ce se auzea de la diverse telefoane mobile ale clientilor. Ironia a facut sa avem oameni pe sala pana la 1 si ceva ,desi conditiile erau de 2 lei.
Am stat si noi la anturaj pana aproape de inchidere cand am inceput sa debarasam si sa strangem mai tot ce era pe acolo la lumina telefoanelor.
La final ne uitam la incasari si nu ne venea sa credem... cam bine pt o seara "intunecata".O seara de pomina numa' buna d povestit la nepoti(asta dak om mai apuca).

A handfull of question marks

Si mi-am petrecut toata viata intre intrebari : de ce eu si nu altcineva?de ce am ajuns prea tarziu?de ce nu a fost sa fie....Si mereu am avut impresia ca viata asta a mea a trecut intr-un ritm sacadat si ca mereu am fost in urma ritmului pe care nu am reusit sa il tindin diverse motive .Mereu am fost cu o masura in urma.De ce oamenii isi doresc mereu ce nu pot sa aiba?De ce nu reusim sa ne indepartam de un om sau un lucru care ne-ar putea face rau?Parca ne ducem acolo unde arde pentru ca stim ca o sa ne facem o rana si o sa suferim!Am trecut prin multe si deja am invatat sa fac diferenta clara intre bine si rau si totusi...inca mai am tendinta sa ma mai agat de cate ceva si sa merg pe drumuri care duc nicaieri.Mi-a zis un prieten ieri : stop dreaming.Start liveing.Cineva mi-a zis odata ca sunt o boema prin felul meu de-a fi si inca ma mai gandesc daca are dreptate.
Cand vreau nu mi se ofera si ma lupt mult pentru a obtine ceva insa nu reusesc mereu sa fac ceea ce mi-am propus.Si atunci cand nu mai vreau acel ceva sau pe acel cineva ,brusc situatia se schimba si sunt rugata sa primesc inapoi,insa fara rost.Mereu ma rog sa nu ajung in punctul in care sa trag linie si sa zic stop,pentru ca stiu ca de acolo nu mai e intoarcere.Uneori lipsa de flexibilitate ma afecteaza dupa cum si toleranta pe care o manifest in unele situatii .Imi place sa cred ca sunt un om echilibrat insa sunt constienta ca ma mint.Sunt o extremista prin definitie si uneori imi e frica de mine.
La o analiza mai simpla as putea zice ca sunt inaca un copil tampit si alintat care habar n-are ce vrea.Uneori e adevarat,insa ceea ce nu inteleg este de ce nu reusesc sa identific lucrurile pe care mi le doresc cu adevarat. Nici acum nu am reusit sa imi dau seama ce caut si mai ales pe cine.
Toate sunt sub semnul intrebarii in viata mea. "To be or not to be" ar fi o dilema mult prea mica in comparatie cu zvacnirile mele launtrice.Mi-am pierdut prea mult timp din viata iubind in van,oferind mult cui nu trebuia .
Si acum uitandu-ma in urma realizez ca experianta acumulata si situatiile prin care am trecut nu au facut decat sa invat cate ceva. Sunt intr-o situatie aproape identica cu ce am trait acum 2 ani si ma legan pe marginea prapastiei intre a schimba ceva si a ramane la fel.Acum experienta poate face diferenta. Acum pot sa imi arat ca am invatat ceva si ca toate lacrimile nu au fost in zadar,insa imi e frica de partea ludica din mine care ma va indemna sa dansez cu umbrele dorintei.
To many question marks for one person to hold...

0003. U2 - One

0003. U2 - One
Asculta mai multe audio Muzica

Sesiunea - mama disperarii

A venit sesiunea cu trenu' din Franta.Buuuu...asta era pt vacanta...si cat mai e pana atunci.Deja ma simt ca un sobolan imens de biblioteca.I've had it!!!! Iar mi-am intoxicat neuronul blond cu circuitul apei in natura si cu tot felul de mizeriute de cursuri facute in doru lelii ca sa nu zic altfel :P. Si dupa ce ca au un continut de doi lei ti le mai si dau scrise incorect ca sa iti mai pierzi inca o jumate de zi sa le aduci intr-un stadiu cat mai normal.Frate daca va e lene sa scrieti si folositi abby fine reader-ul macar aveti bunul simt sa corectati caracterele pe care nu le recunoaste. Si va mai dati si mari profesori universitari care privesc de sus amaratul ala de student ignorant si tampit caruia ii dati un 5 in sila. Degeaba aveti pretentii mari daca ceea ce ne oferiti ca si suport de curs este un cacat arhivat si indesat intr-un mail.
Invatamantul universitar facut dupa ureche intr-o universitate cu o cotatie inalta in urma controalelor ''serioase'' de la minister.
Pana atunci nu ne ramane decat sa ne delectam cu o scarbuta de curs menita sa ne satisfaca setea de cunoastere si sa ne faca sa ne dorim evolutia noastra ca profesionisti in domeniu.
Multumim scumpilor ''tovarasi profesori'' pentru contributia lor pretioasa la formarea viitorilor experti de mediu.