joi, 27 august 2009

Apusul rasaritului


Dupa atat de mult timp in care am asteptat minunea aia sa se intample,insfarsit se intrevede o raza de soare si pe strada mea prafuita.La fiecare ploaie de lacrimi ,praful se uda si se transforma intr-un noroi care actiona asupra mea asemenea unor nisipuri miscatoare.Si cu cat lacrimile curgeau ,cu atat noroiul devenea mai fluid si parca ma inghitea.Cu o mana am strapuns stratul gros de glod si am simtit caldura unei altei maini care m-a apucat si ,cu o forta de nedescris a inceput sa ma traga din mlastina in care ma afundasem.S-a chinuit mult ce-i drept sa ma aduca la lumina si inca mai am urme de noroi pietrificat pe piele.Cu fiecare bucatica pe care o indepartez ,devin mai usoara.Insa plumbul de pe suflet atarna din ce in ce mai greu."Flori de plumb" s-au asternut peste inima mea care se zbate din greu introducand din cand in cand cate o extra sistola.Este trapul acela in care am obisnuit-o sa bata si stiu ca daca ar avea gura mi-as fura-o rau de la biata mea inimioara chinuita.

Departarile ma fac sa ajung acolo unde numai gandul cu viteza lui nemaintalnita poate patrunde.Am deschis ochii si am vazut cerul inrosit de norii sangerii ai diminetii adormite.M-au durut ochii pentru ca raza a fost mult prea puternica.O salva de impulsuri nervoase mi-au supraincarcat caile senzitive si dintr-o data creierul meu a fost bombardat de informatie.Caile mororii au fost anesteziate si am ramas asa "uitata" in zare.

O holograma se intindea in fata mea si rauri de sentimente curgeau in mine in toate directiile.Ingerul meu...unde disparusei?Am crezut ca m-ai parasit.Ultima oara ne-am despartit la un apus de soare cand marea a inghitit mingea de foc si aburii grosi se iprastiau in vazduh. Si acum.... acum te-am regasit la un rasarit.Sa fie el un nou inceput pentru noi?Dar mi-e frica sa nu fie exact asa cum imi doream eu.Mi-e groaza ca dupa atatea dorinte inabusite si vise uitate acolo intr-un colt de rai imaginat numai de mine,voi ajunge sa am ceea ce imi doresc.Dorintele materializate si tangibile ating o coarda sensibila in subconstientul meu.Dar daca?Daca o sa am ceea ce mi-am dorit mereu?Atunci dupa ce o sa mai plang?Atunci la ce o sa mai visez si la ce o sa mai sper?

Cred ca imi e frica sa simt fericirea.