LIniste...

Zilele trecute am avut o conversatie cu o femeie pe care o respect mult.. o femeie foarte inteligenta, cu prestanta si stil.... o femeie in ale carei vorbe m-am increzut mereu..
Si ii spuneam despre noul meu mod defect de a gandi.. de a trai.. de a simti..de fapt ii spuneam despre asa zisa incapacitate a mea de a mai simti ceva frumos pentru cei din jur...
S-a uitat la mine cu ochii blanzi si un suras pe chip si mi-a spus: " Draga mea, tu nu esti asa! uite-te inauntrul sufletului tau si ai sa realizezi ca ceea ce zici tu ca simti sau mai bine zis nu simti acum iti impui cu stoicism.. Tu esti o fire calda, un om caruia ii pasa de cei din jur, o fire sociabila si joviala.. nu ai cum sa fii ca un mort in viata... Unde e raceala aia in interiorul tau care sa te motiveze sa actionezi asa? Unde? Ca debordezi de viata si caldura sufleteasca.. de ce te incapatanezi sa copiezi un model care nu ti se potriveste... e ca si cum ai baga un patrat intr-un cerc... Trezeste-te si realizeaza ca incerci sa te slutesti singura.."
M-am uitat mirata la ea... si parca acele vorbe au actionat ca o palma menita sa ma trezeasca..I'am zis ca nu mai simt bucurie in nimic din ceea ce fac... ca nimic nu imi aduce fericire si ca nimic nu e suficient de bun incat sa imi simt sufletul impacat si linistit...I-am povestit despre cautarile mele neobosite de lucruri, actiuni, oameni care mi-ar putea face sufletul intreg ... si tot ziceam  pana cand m-a oprit din nou...
" Nu mai cauta sa iti umple altii golul din inima pt ca daca tu nu o vei face, nimeni nu va avea capacitatea de a face asta pentru tine... Incepi prin a te bucura de lucruri mici... Un rasarit, un apus frumos... o floare.. un chip drag ... o discutie placuta cu cineva... aminteste-ti doar ce e frumos si uita negativul... atrage doar ce e bun si respinge acele ganduri negre care vin asupra ta asemenea unor pasari de prada...Fa-ti singura viata mai frumoasa prin lucruri mici.. caci daca vei visa la cine stie ce masina sau vila poate vei ramane nefericita o viata intreaga...
Intreaga aceasta teorie de viata o stiam, insa vorbele iesite din gura acestei femei parca au avut alt impact asupra mea...M-au marcat inconstient si spun asta pentru ca dupa ce am plecat de acolo, brusc am inceput sa caut avida lucruri frumoase ..
Parca cineva mi-a tras un val de pe ochi si acum priveam cu mirare o lume noua care se desfasura inaintea mea..Imi place asa si starea asta de bine ma face sa imi doresc mai mult sa caut lucruri mici si frumoase.
Aceasta discutie a fost completata cu inca un crampei rupt dintr-o conversatie cu un alt amic, care ma indemna sa ma bucur de moment si sa iau fiecare sansa care mi se ofera. Acum ceva timp, cand am schimbat modul de viata trecand de la night mode la daily sun :)) , am simtit ca am imbatranit 100 de ani. De aceea a venit si replica de mai sus : take what life offers you and enjoy!
Asa ca intreaga teorie a Dl. F. a fost daramata de oameni intelepti a caror experienta de viata calca in picioare toate frustrarile si carapacele tari de auto-aparare creeate artificial.
Am ajuns la concluzia, dupa ce am studiat si trait pe propria piele cele doua moduri de viata, ca nimic nu poate trece de un scut de bunatate si zambete pe cand in spatele carapacei de inabordabil si fara sentimente, e tare rece si gol.. atat de gol incat singuratatea aia ajunge sa te sufoce chiar si pe tine cel care ai stat la adapostul ei...
Cu un zambet pe fata salut lumea frumoasa de afara! Cu respect.. Ma inclin!

urmatorul pas

Tintuita pe marginea unei prapastii a carei grandori ma lasa fara suflu..Am in fata un cer ca oglinda si muntii stancosi al caror creste inteapa vazduhul.
Si clipa s-a oprit...doar inima imi bate cu putere... si astept... in spate nu mai pot merge,..in fata...ma uit in jos si ma inspaimanta abisul...si limita tarmului s-a ingustat atat de tare intr-un prezent care ma sufoca.
Stau singura pe varfuri cu bratele larg deschise de parca as vrea sa imbratisez cerul si ochii imi sunt atintiti spre neant..simt doar vantul care imi ingheata chipul inmarmurit.
Bataile inimii se intetesc, respiratia e sacadata si adrenalina creste. Sa pasesc in gol? Nu e nimeni acolo jos sa ma prinda...insa raman asa ca o stana de piatra asteptand ceva care sa-mi determine urmatorul pas...

Singuratatea ca o umbra

Sambata am fost la o nunta... mare hotzpatar mare... si am avut o caruta de emotii... de la banalul gand ca nu ma voi descurca cu atatea pretentii si exigente, pana la intrebarea fireasca: oare cum o fi colectivul... mai ales ca ma si speriase cineva spunandu-mi ca daca ei sunt uniti, cineva nou nu e prea bine primit in randul lor..
M-am dus cu teama... la inceput am dat nas in nas cu 2 colege... de treaba ce e drept... pe urma mai apare si barmanul... o bomboana de baiat... inca o fata ... si inca 2 baieti si... apoi o ciurda de baieti... unul si unul...:D
Bineinteles ca s-a inceput prin prezentarile de rigoare, glumite dragute si priviri aruncate cu subanteles... pana seara m-am ales cu nici mai mult nici mai putin de o coada de 6 baieti care erau mereu in acelasi loc unde eram si eu :)) Unul imi deschidea usa, altul imi tinea rand, altul ma ajuta la masa... heheh uneori e frumos sa fii fata...
Ma gandesc... am primit atatea complimente intr-o seara cat nu am mai primit de un car de ani... si m-am simtit bine... m-am simtit frumoasa si apreciata de niste baieti care erau si ei tare draguti sau chiar frumosi as putea spune...
Dupa atata "curte" la sfarsitul serii au inceput intrebarile de numarul de telefon si au inceput si refuzurile sa curga din gura mea...si acum ma gandesc de ce draq nu am dat nr unuia dinitre baietii aia....
Am plecat acasa fericita, magulita ca am facut impresie buna si .... tot singura.... si cat am stat acolo nu m-am gandit nici o clipa ca as putea sa ma cuplez cu cineva de acolo... ideea asta mi-a fost adusa in prim plan cand mi s-a cerut nr de telefon... Ma tot intreb de ce nu incerc sa scap de singuratatea asta care ma apasa asa de tare... de ce imi e frica sa incerc sa incep o relatie...si parca nimic frumos nu ma mai atinge.... cred ca singuratatea asta a ajuns sa ma dubleze atat de tare incat mi-a devenit umbra...a ajuns sa ma sfasie asemenea unei feline care isi ucide prada.. privesc cu ochii sticlosi si figura imobila cum voit indepartez lumea din jurul meu... mi-e frica  de oameni...le-am dat prea mult pana cum si parca nu a mai ramas nimic din sufletul meu... sau poate doar un starv pentru "pasarile" care se rotesc pe cerul vietii...

Wierd feelings

Dimineata.. confuza.. pe jumatate adormita..
Alerg prin viata fara un tel... o tinta .. sau un rost... nu am nimic in viata care sa ma faca fericita.. traiesc pentru... nici eu nu stiu macar pentru ce... Nici macar pentru mine nu mai am chef sa fac ceva... plafonare totala si sila...

Asteptari... 0... putere...0 ....determinare....0.....dorinte.... 1000. Lipsesc multe din viata mea insa am obosit sa mai alerg... sa mai stau cu ochii in 4 pentru orice....sa mai intind mana si sa culeg, am obosit....Toata viata am luptat pentru fiecare lucru si am obtinut cu greu si prin multa munca orice, dar cred ca si luptatorii mai obosesc cateodata.. si ei ma plang... mai simt...mai cad...Oricum sunt constienta ca tot singura ma voi ridica si din mizeria asta...
Stiu ca e o faza si ca va trece repede.. viata mea e asa mereu... deasupra sau dedesuptul unui val care loveste mereu stanca psihicului meu...mi-e frica insa de eroziune... si sper in acea reversibilitate de care am mai amintit...

Safe mode

Am cautat mult in constiinta mea in ultima vreme... cred ca ceea ce vreau nu voi gasi niciodata.. si cred ca nici macar eu nu sunt asa cum cred ca sunt.. am fost pusa in fel si fel de situatii in ultima vreme.. care mai de care mai inedite si mereu m-am surprins prin modul de a actiona...
Am cunoscut un baiat.. interesant din toate punctele de vedere ... cu tot ce ii trebuie la el.. insa cu un mic cusur.. are o inima prea goala sa incapa ceva acolo... nu credeam vreo data ca voi ajunge in situatia in care sa imi placa foarte mult o persoana dar cu toate asta sa imi impun sa nu ma indregostesc si chiar sa imi  reusesc asta...
Mi s-a zis franc in fata... cu o sinceritate care ar fi putut despica si un munte asemenea unui cutit foarte ascutit... nu pot iubi.. si daca ai sta dupa mine ai suferi... mai bine renunti acum decat sa plangi pe urma... alta data m-as fi speriat si as fi fugit, insa acum.. cu atata liniste si seninatate mi-am zis.. eh si ce? oricum cred ca dragostea nu mai e pentru mine.. si ce daca pana nu demult vroiam plimbari sub clar de luna , pupaturi si strangeri in brate...
Acest om a trezit in mine acea latura vulcanica si salbatica pe care o adormisem acum cativa ani.. si acum ma intreb daca aceasta stare va fi reversibila...
L-am intalnit pe fostul intamplator... m-a rascolit ... am plans si .. minunea nu a durat decat doua zile.. azi sunt iar impietrita si ma gandesc la.. nimic...
Oare acest model pe care l-am intalnit intruchipt de acest baiat, m-a marcat in asa fel incat sa ma detasez de tot? Oare asa as putea sa devin si eu insfarsit dupa atata suferinta?Imi doresc foarte mult acest lucru, chiar daca sunt constienta ca m-as condamna la o viata traita fara acea dulce zvacnire a sufletului produsa atunci cand iubesti..
Pacat ca s-a ucis in mine frumosul... pacat pentru ca e minunat sa te indragostesti, dar pana la urma e tare oribil sa asisti la inmormantarea unui sentiment de dragoste...
Asa ca .. mai bine merg pe mana lui... si, ma ghidez pe sistemul ce am avut si ce am pierdut... Inca mai chestionez reversibilitatea acestei stari ale mele si ma indoiesc ca voi mai intalni un om care sa ma faca sa vibrez intr-atat incat sa ma indragostesc.
Pana atunci multumesc dl F. ca mi-ai aratat modul safe mode... :)

AICI...ACASA...

Abia asteptam sa ajung aici... pentru ca aici e acasa pentru mine...  e ungherul meu secret unde ajung cu lacrimile in coltul ochilor abia stapanindu-ma...
am asteptat momentul asta cand voi ajunge aici si ma voi pune pe povestit ca unui bun prieten pentru a-mi descarca sufletul, insa... nu pot sa zic mai mult decat ca ... simt ca... si mi se usuca sufletul ... e un soi de melancolie impletita cu tristete si dezamagire... nu am crezut ca voi mai ajunge in situatia asta niciodata, insa mi s-a demonstrat inca o data ca niciodata de fapt e substitutul pentru mereu...
E altfel de durere.. insa am mai spus si ma repet... imi e treama ca aceasta e durerea profunda despre care auzeam atat vorbindu-se.. e durerea aia atat de sfanta pentru noi incat parca nu am vrea sa o spunem nimanui... e durerea aia a noastra, tainica, care ne insoteste zi si noapte si pe care o ducem pe picioare fara a da vreun semn ca suderim...
Cred ca pentru prima oara in viata mea nu am nici un fel de asteptari..

Leapsa :)

Sa participam la leapsa, daraaa :))
1.

2. 11 lucruri despre mine...
- am ajuns la concluzia ca sunt naiva tare... tare.. tareeee!!
- sunt o carcotasa innascuta :D
- sunt tare pofticioasa, prietenii imi ziceau ca m-a nascut mama flamanda :))
- iubesc mereu cu pasiune
- am incredere in oameni desi am fost dezamagita.. ma gandesc.. poate nu toti or fi javre :P
- nerealist, insa inca mai cred in printul pe cal alb
- iubesc dansul
- sunt foarte sincera si directa, poate de aia most people hate me :))
- ma preocup mereu pentru orice micro prostie, facand din tantar armasar
- imi place mereu sa pun un zambet pe fetele celor din jurul meu
- sunt foarte capoasa :))


Intrebari:
1: Sentimente sau ratiune?
De cele mai multe ori sentimente, constienta fiind ca nu e bine..

2: Ateist sau crestin?

Crestin.

3:Care e dorinta ta cea mai mare in prezent?

Sa ies din problemele in care m-am cufundat.

4: Iubirea...mit sau realitate?

Cred ca e realitate pentru cei ce sunt capabili sa o faca sa existe..

5:Melodia pe care o asculti iar si iar fara sa te plictiseasca?

Sade- No ordinary love

6: Pisici sau caini?

Hmm.. asta e o intrebare grea... pisico-caini :)).

7: Ce te pasioneaza?

Dansul, doar atunci simt ca traiesc cu adevarat!

8: Ce apreciezi la partener/a?

Sinceritatea, umorul si buna crestere

9: Ai vreo obsesie? ( suna putin ciudat,nu?)

kilogramele in plus :))

10: Ce te face fericit/a?

Sunt fericita atunci cand pot ajuta pe cineva si cand vad ca oamenii din jurul meu zambesc sincer cand ma vad... insa cel mai fericita sunt atunci cand sunt iubita.

11:Ce detesti?

Minciuna, ipocrizia si lasitatea.

 

3. Intrebarile mele:

1. De ce iti este cel mai frica in viata?

2. Ce iti lipseste pentru a te simti implinit/ implinita?

3. Ce este pentru tine fericirea?

4. Oare exista dragoste la prima vedere?

5. Cum arata locul ideal de munca?

6. Ce ai face daca ai castiga la loto o suma mare de bani?

7. Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

8. Care este alimentul la care nu ai renunta nici in ruptul capului daca ti s-ar impune o dieta?

9. Crezi in viata dincolo de moarte?

10. Care este cel mai nonconformist lucru pe care l-ai facut pana acum?

11. Care este cea mai jenanta experienta avuta pana acum?

Nominalizari:
http://whatelse.weblog.ro/2010/09/04/sa/#respond

http://minoss.wordpress.com/2010/03/17/wordpress-com-password-reset/#comments

Looking for the other half..

Vreau acea poveste care sa completeze firul intamplarilor din viata mea. Vreau acea bucata de puzzle care lipseste.. e gol in jur si doare.. insa durerea asta e una surda, sacaitoare, dar suportabila. Nu e ca alte dati cand simteam ca imi vine sa plec de nebuna pe strazi doar sa ma linistesc. Nu e ca atunci cand pentru a-mi usura sufletul as fi urlat in toate zarile cat de tare as fi putut... Si cred ca tocmai ceea ce simt acum e adavarata durere pe care o accepti tacit si o tii pentru tine. Cred ca sunt constienta acum, mai mult ca niciodata ce si cat am gresit, ce si cum am spus.. stiu ca a durut si stiu ca nu am procedat corect..imi asum.. am fost distrusa si la randul meu am calcat in picioare pana cand roata s-a intors. I knew that karma was going to pay me back...
Vreau ceva important, maret care sa conteze dar sa si dureze in viata mea. Vreau sa muncesc, sa traiesc, sa iubesc si sa simt ca am un rol si un drum bine stabilit in lume; e greu sa traiest in bataia vantului, e greu sa te indoiesti si sa nu fi sigur nici macar de tine. Greseli impardonabile care afecteaza vadit traiectoria vietii mele. Determinarea nu a fost atunci cand a trebuit, in schimb a fost lasitatea si frica. De fapt am coborat de pe un piedestal pe care am fost urcata de parinti, dascali si chiar de mine in ultima faza, pentru a realiza ca a inveta nu e doar tot ce conteaza in viata. Ca trebuie muuult mai mult de atat. Si am realizat ca de fapt chiar nu stiu mai nimic si ca poate imi merit soarta pe care mereu am avut grija sa o blamez si asupra careia am aruncat nu odata toata vina.
Revenind la faptul ca am nevoie sa imi umplu golul imens din suflet...ma gandesc mereu oare...ce va fi de mine... ce va fi de noi... si pana la urma care noi..
Tu, cel care ar trebui sa fi pentru mine in viata asta... unde esti? unde esti atunci cand am cea mai mare nevoie de tine si de dragostea ta...
Vino... apari in viata mea odata, caci m-am saturat sa intalnesc numai oameni care ma incurca degeaba.. am nevoie de tine...vino... pentru ca timpul zboara si viata ne lasa in urma....vino pentru ca poate si tu esti la fel de singur ca si mine...vino.. pentru ca poate impreuna viata ne-ar fi frumoasa si fericita.
Mereu am crezut in faptul ca oamenii au o jumatate pe acest pamant in cautarea careia ne petrecem o viata intreaga. Unii sunt mai norocosi si o gasesc imediat, pe cand altii ratacesc si o viata intreaga fara nici un folos... Nu mai vreau sa ma impiedic de oameni care imi fac doar rau prin promisiuni desarte si dragoste fatarnica... nu mai vreau sa iubesc in van si sa daruiesc dragoste cui nu merita...
Te vreau pe tine, sufletul meu pereche... oriunde ai fi in lumea asta... si ma rog mereu lui Dumnezeu sa te intalnesc si sa fim fericiti...

Frica

Totul se schimba atat de ciudat, atat de aiurea in viata mea in ultima vreme.. Am senzatia ca din atatea alegeri peste alegeri o sa raman fara nimic. Si imi e frica, mereu mi-a fost frica de singuratate dupa cum mai rau mi-a fost frica de nesiguranta. Si incerc sa deosebesc demonii din mintea mea de fapte reale, insa umbre negre imi intuneca ratiunea. Mi-e frica de nou si de tot ce atrage dupa sine asta. Insa cateodata, in atata negura mai strabate timida o lumina care imi arata ca de fapt numai moartea in viata asta nu are rezolvare sau drum de intoarcere.
Astept cu sufletul strans in pumn un deznodamant si pasesc timida in viata reala de care m-am ascuns atat. Acum in prag de 25 de ani am vrut sa imi schimb viata 180 de grade, insa nu stiu ce va iesi.. partea cea mai proasta e ca ma simt atat de singura in fata unei vieti care nu stiu daca va avea mila sau grija de mine..Cred ca toata nerabdarea mea are ca solutie rabdarea si increderea in acea forta care mereu mi-a calauzit pasii, caci oamenii... oamenii mereu nu au fost acolo..

Coordonatele unei vieti noi

E vorba despre alegeri...Asta ne face unici, asta ne face sa ne diferentiem unii de ceilalti. Asta face ca si cele mai mici ecouri launtrice sa degenereze in adevarate valui uriase a caror forta e nebanuita. Alegerea e a noastra , nimanui nu ii apartine dreptul sa faca asta pentru noi. Spre rusinea mea, am avut curajul sa aleg doar de cateva ori in viata, restul datilor lasand lucrurile sa curga de la sine. . Am observat ca in cazul meu totul e pe baza unui mecanism destul de lent, care abia, abia  se declansaza. Ma intreb totusi ce a produs acel click in mintea mea care m-a facut sa aleg insfarst in aceste putine momente?!
Un lucru e sigur.. alegerea facuta, fie ea proasta sau buna ma face sa ma simt stapana pe mine. I did it! I did It! Si mai bine regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut, asta o pot spune iar din proprie experienta.
Mai am o alegere de facut, insa astept momentul potrivit. Aceasta ar cam trebui sa imi schimbe viata radical si in bine sper eu.
Astept sa sara acel arc si sa declanseze mecanismul "alegerii". Dreapta sau stanga? Asta mi-a mai ramas... Nu demult am ales intre fata si spate...
Si nu mai am rabdare!!! Vreau coordonatele pentru o noua viata!

Cat de neputinicioasa ma simt cand stiu ca nu te pot ajuta...cum? cum sa fac? cum ? cand ma uit cu dispereare ca nici macar pe mine nu ma pot ajuta... in pana de idei si totusi... strigatul tau de ajutor m-a rascolit.. nu stiu inca cum, unde si cand , dar stiu ca trebuie......

Iubire + ura = indiferenta

Am inteles ca una din regulile esentiale ale fericirii este sa nu fi ranchiunos si sa nu urasti... si totusi sunt constienta ca ura este un sentiment care se naste inconstient in sufletul nostru, paradoxal, de cele mai multe ori din dragoste ranita. Mi se pare fascinant cum cele doua sentimente antagoniste au acea radacina de unde se trag.... au aceeasi intensitate devastatoare... amandoua te fac capabil de orice, pentru ca, hai sa fim seriosi... atat din dragoste cat si din ura suntem capabili de cele mai inaltatoare si deopotriva cele mai groaznice lucruri.
Sunt asemenea unui vulcan in interiorul caruia lava arde mocnit, pentru ca mai apoi sa rabufneasca cu o forta nemaintalnita... asemenea ei sentimentele navalesc fiind de neoprit pana cand trece punctul critic si tot se stinge.... ramane in urma cenusa si tot peisajul drastic modificat de lava intarita. Atunci ajungi in punctul indiferentei, care dupa parerea mea este acea stare 0 in care nici iubirea si nici ura nu mai conteaza. E acea stare in care ai ajuns atunci cand iubirea a crescut , apoi s-a otravit degenerand in ura, ca mai apoi, sufocata si obosita sa dispara, lasand un loc atat de gol.
Din fericire mintea si sufletul omului prin complexitatea sa, poate umple de cele mai multe ori golul. Si peste lava aceea intarita si toata cenusa, vantul uitarii aduce un pic de pamant, cateva seminte, doi stropi de ploaie si.... nu dupa mult timp avem o frumoasa pajiste inverzita. Cu putin noroc si de soare, ajungem sa avem si flori care, crescute cu grija si rabdare ne incanta cu frumusetea si gingasia lor.
A crescut iarba... acum astept soarele si nu in ultimul rand florile! :)