miercuri, 1 august 2012

AICI...ACASA...

Abia asteptam sa ajung aici... pentru ca aici e acasa pentru mine...  e ungherul meu secret unde ajung cu lacrimile in coltul ochilor abia stapanindu-ma...
am asteptat momentul asta cand voi ajunge aici si ma voi pune pe povestit ca unui bun prieten pentru a-mi descarca sufletul, insa... nu pot sa zic mai mult decat ca ... simt ca... si mi se usuca sufletul ... e un soi de melancolie impletita cu tristete si dezamagire... nu am crezut ca voi mai ajunge in situatia asta niciodata, insa mi s-a demonstrat inca o data ca niciodata de fapt e substitutul pentru mereu...
E altfel de durere.. insa am mai spus si ma repet... imi e treama ca aceasta e durerea profunda despre care auzeam atat vorbindu-se.. e durerea aia atat de sfanta pentru noi incat parca nu am vrea sa o spunem nimanui... e durerea aia a noastra, tainica, care ne insoteste zi si noapte si pe care o ducem pe picioare fara a da vreun semn ca suderim...
Cred ca pentru prima oara in viata mea nu am nici un fel de asteptari..