joi, 16 septembrie 2010

Job-ul vietii...

O noua zi de munca... inca un car de draci. De cand pasesc pe usa clubului  aud in dreapta si in stanga numai comentarii acide, vorbe spuse in dorul lelii si idiotenii fara margini. Trec de prima bariera si ajung la marele mahar: el grande shefo de todos los shefos :P.


Deschide gura mare si..... surpriza... vomita o injuratura de ultima speta si rade cu o mare satisfactie asemenea unui copil care e fericit de ultima nazbatie facuta.Te uiti ciudat , ridicand din sparnceana si iti vine sa ii zici ceva d dulce insa te uiti la teancul de bani pe care il are in mana si brusc iti amintesti cine iti da salariul si implicit pe cine trebuie sa tolerezi. Taci, te intorci infrigurat si cauti in camera o privire macar la fel de nedumerita ca a ta, cand..... ce sa vezi..... unii colegi chicotesc la "gluma' porcoasa si de doi lei a jupanului si brusc ti se intorc matele pe dos.
Iti vezi de treaba cand, auzi ca iti vajaie pe la urechi o injuratura taioasa asemenea unei lame de cutit , te intorci si realizezi ca iar a regurgitat jupanul o porcarie.Speriat de tipat ii zici ca nu ai facut nimic si cand colo tocmai aia era problema.Solutia: iei laveta si dispari repejor la jmotru pana nu iti mai da si una.
Pleaca lighioana intr-un final si dai de restul: care mai de care mai sef , care mai de care mai invatat , iti da lectii despre orice, facandu-te sa te simti ca ultimul retardat.
Si uneori limita tolerantei tale e atinsa si rabufnesti.Atunci e momentul in care mai toti se dau din calea mea si ma lasa in pace definitiv.Din pacate ma enervez f greu si pana la momentul apogeului , inghit un miliard de grosolanii.
Ajung acasa dupa 17 ore de munca si stres si ma gandesc mereu ce si cum sa fac sa scap de acolo.In sensul asta .... am depus o gramada de CV-uri pentru diverse posturi lumesti insa nici una nu s-a concretizat cu un interviu. Disperata ma gandesc ca si maine, la aceeasi ora deja bine cunoscuta , ma voi duce in grota aia plina de sonati unde, fara sa imi dau seama, ma voi transforma si eu si le voi imprumuta stilul pentru a putea supravietui.
Mi-e sila de tot .....program, sef, clienti, unii colegi... uneori chiar si de mine pentru ca lucrez acolo, insa ma gandesc pe partea cealalta ca totusi sunt fericita ca am de unde sa imi vina niste bani care ma ajuta sa intretin o casa.
Niste prieteni mi-au zis odata ca ar trebui sa fiu mandra de mine ca am acceptat sa lucrez intr-un loc cu mult sub pregatirea mea , numai pentru a avea din ce sa imi intretin casa..... atunci le-am zambit amar... si acum o fac... mi-as fi dorit uneori ca situatia mea sa fie un pic mai simpla, insa viata ma loveste  mereu si nici macar nu mai apuc sa cad ca deja sunt la loc in picioare gata de lupta. Cu toate astea multe ma sperie,pana la urma doar nu sunt wonder woman... si stiu ca imi va fi mai bine intr-o zi..... trebuie sa imi fie mai bine, pentru ca dupa cat m-am chinuit cu siguranta va veni si o zi in care sa am locul pe care il merit.
Insa pana atunci , imi iau costumul de scafandru si ma scufund in mocirla asta in care imi petrec 15 zile pe luna.Faza e ca tubul de oxigen imi e cam pe terminate....