Cred ca cel mai dureros este de fapt sa te trezesti din betia iubirii create de tine, sa deschizi usa catre realitate si sa vezi ca de fapt te-ai crezut iubit...
Dureros mai este sa te fi daruit cu totul : fiecare cm din trup, fiecare ungher al mintii si fiecare colt al sufletului si sa realizezi ca de fapt nimeni nu ti-a cerut asta si ca te-ai facut "cadou" cu totul unui om care nici macar nu te-a cerut , da' sa mai si vrea sa te pastreze pentru el...
Dureros este si atunci cand amintirile legate de cineva iti taie sufletul asemenea unei lame ascutite de bisturiu tocmai cand stii ca nu vei mai avea cum sa construiesti altele cu acea persoana.
Dureros este atunci cand te uiti in urma si vezi ca un miliard de vorbe de iubire de fapt nu au substanta, nefiind dublate de fapte care sa le si demonstreze.
Dureros este cand ajungi sa te simti in plus acolo unde poate, alta data erai (sau credeai ) ca esti totul.
Dureros este sa auzi un "Te iubesc" nesigur care te adanceste si mai mult in dubii.
Dureros este de fapt sa auzi cum cineva iti spune "te iubesc" , desi toate faptele il contrazic cu vehementa.
Dureros este atunci cand sacul isi gaseste peticul si totusi acesta fuge de el.
Dureros este sa respiri artificial pentru ca procesul firesc a fost intrerupt atunci cand din viata ta a disparut oxigenul....
Si parca cel mai dureros este sa constati ca poate ai tesut o poveste cu zane acolo unde nu existau decat oameni si atat, ca ai exacerbat orice sentiment extrapolandu-l si la celalalt, doar pentru ca asa ai simtit tu...ca poate nu ai fost inselata, ci doar te-ai inselat singura ca iubesti si esti iubita....
Inima mea a strigat : Shot down! Impulsurile nervoase au navalit pe cai senzitive bombardandu-mi creierul care a inceput sa emita disperat comenzi ... insa degeaba.... dureros este ca totul a fost in zadar....
Viata iti da semne atat de clare in tot ceea ce te inconjoara.... si destinul ne este o harta ale carei puncte tot noi le unim si ne definitivam drumul pe aceasta lume...doar daca as fi avut ochi sa vad si urechi sa aud toate semnele pe care le-am primiti de ficere data... ce bine mi-ar fi mers... De fiecare data mi-am ferit privirea parca sa nu vad ce era evident si saritor in ochi, mi-am astupat urechile desi viata imi soptea incet exact ca un coleg bun care iti dicteaza la un extemporal....
Incapatanarea m-a condus mereu la erori, unele care mi-au devastat lumea interioara ... si nici macar nu am dreptul de a acuza pe altii despre suferinta mea... eu sunt unica vinovata pentru ca mi-am anesteziat acel al 100 lea simt care mereu imi zicea ce sa fac si ce nu....
Bilantul imi evidentiaza adevarul crud al ignorantei si al superficialitatii cu care mi-am tratat flerul. Si lumina aia din mine mi-am stins-o singura de fiecare data pentru ca mereu am pus prea mult accent pe altii , uitandu-ma pe drum... Trecand prin viata, am realizat ca oamenii vin si pleaca, ca totul este mult prea mobil pentru fixul EU si ca dragostea pe mine nu face decat sa ma imbolnaveasca. Traiesc foarte intens fiecare sentiment si chiar imi pun toata fiinta cand vine vorba de a iubi. Acest lucru ma orbeste, ma surzeste , imi consuma toate resursele si in final ma distruge pentru ca pentru mine nu mai ramane nimic.On the other side...am realizar ca si prea multa dragoste pe care i-o poti oferi cuiva, poate sufoca, plictisi... De fapt am realizat ca ofer mai mult decat trebuie si ca nu am limita nici macar in asta....
Acum dau dreptate cuiva care mi-a zis ca intr-o relatie unul iubeste si altul se lasa iubit.... am refuzat sa cred asta, insa la o analiza mai atenta asa este....Asa cum am mai spus , niciodata nu am renuntat la un om sau la o relatie, luptandu-ma pana la epuizare pentru a mai salva ceva... dar cred ca nu e cazul si cred ca uneori mai trebuie sa lasi si lucrurile sa se rezolva de la sine, caci pana la urma timpul chiar le rezolva pe toate. Chiar si asa , am actionat in acest mod pentru ca am fost constienta ca odata inchis acel capitol din viata mea, pagina era data de vantul uitarii si treceam mai departe fara a mai privi inapoi. Mi-am prelungit asa agonia, am sperat, am incercat.... poate ca am crezut prea mult in ceva sau in cineva si am considerat ca se merita tot efortul si toata suferinta, dar de fapt , daca ne gandim mai bine, nimeni nu merita sa suferi pentru el si oamenii care intr-adevar merita... nu te fac niciodata sa suferi....
La teorie stau bine, dar... acum mai imi ramane practica.... am de luat o corigenta..... m-am pus pe invatat si sunt sigura ca o sa promovez fara nici o problema.... Unfortunatly.....working so hard to become someone i don't want to....
