Am in fata un drum si in spate altul.In dreapta si in starnga alte carari serpuiesc pentru a se uni la mijloc,exact unde ma aflu eu.
Mergeam azi pe strada care duce la blocul meu si ma uitam pierduta pe cerul brodat cu nori.Din spate imi batea soarele si asa am ajuns sa ma vad insotita de umbra care era mereu cu un pas in urma mea.Gandul imi era dus departe.Imagini si oameni imi veneau in minte. Multe faze traite si o gramada de priviri sau inflexiuni ale vocii care au facut mereu sa se nasca cate o emotie in mine,acum invadau pana la ultimul colt al mintii.
Si ma simteam singura pentru ca in final nu am avut niciodata sansa de a fi insotita de cineva pentru un timp prea lung.E exact ca un blestem care te urmareste si iti taie mereu aripile atunci cand incepi sa zbori mai cu avant.Am pierdut mult pana acum insa am invatat cate ceva din fiecare experienta si la finalul povestii mi-am strans mereu visele in pumn si am pornit mai departe impinsa fara vointa mea de un vant al uitarii care ma infasura intr-un val ce ma facea nevazuta si ma ducea din ce in ce mai departe de ce avusesem pana atunci.
Nu am renuntat niciodata la oameni,relatii, situatii sau lucruri pentru ca sunt un om care isi doreste mult prea mult ceva al lui. De fapt nu mi-am dorit decat sa fiu iubita si acceptata asa cum sunt dar pana acum nu s-a intamplat asta.
In final mereu m-am uitat in jur si nu am vazut pe nimeni. Mereu am ramas eu singura pe strada mea cu asfaltul incins ,in care se oglindea o umbra.Si nici macar ea nu tinea pasul cu mine...pana si ea statea mai in spate.
Uneori merg prea repede ,alte ori prea incet si ori raman in urma ori ajung cu mult inainte. Dupa atata timp inca nu am reusit sa imi realizez o structura maleabila si inca nu reusesc sa ma adaptez la diverse situatii. Ma simt ca un peste pe uscat.Sunt straina de mai tot ce se intampla in jur.Nu reusesc sa ma identific mai cu nici un sistem de valori nou dezvoltat sau cu conceptii intoarse cu susul in jos.Si inca mai trag cu dintii de credulitatea asta imbecila care ma face sa ma incred in oameni si sa sper ca un cuvant dat sau o vorba spusa va mai avea greutatea de alta data.Pana atunci calatoresc singura prin viata asta si din cand in cand ma intovarasesc cu oameni care imi par asemenatori mie.Si asta se sfarseste de indata ce constat cu amaraciune ca nu e asa.
Ingrozita ma intreb daca mereu va fi la fel si daca imi e chiar menit sa nu am pe nimeni langa mine.Mereu ma intreb daca pe drumul meu va aparea cineva care sa vrea si sa poate sa mearga umar la umar cu mine.E greau sa ti pasul cu un om lovit de atatea ori si din atatea parti si iti trebuie multa rabdare si vointa sa faci asta,insa se pare ca in lumea asta in care totul se deruleaza cu viteza luminii ,nimeni nu mai are rabdare sa faca asa ceva..
Familie si prieteni..niciodata nu am dus lipsa de asa ceva, insa deja sufletul meu simte nevoia unei iubiri de alta factura .I just want to be happy...I want to love and be loved....is that so much to ask?
