Utilitatea inutilitatii

Si ma gandesc mereu cum e viata...astepti ceva cu atata nerabdare si atunci cand primesti ceea ce ti-ai dorit iti dai seama ca de fapt nu e asa cum iti imaginai tu si ca nu il mai vrei.Asteptam proiectul de vara ca pe painea calda si ma gandeam mereu la iesirile alea pe teren si la toata agitatia caracteristica.Bineinteles ca am pornit totul cu dreptul ,doar ca e cam accidentat .Iesim pe teren cu vaporasul pe Siutghiol-echipa mare -toti nerabdatori sa isi faca treaba.Incerc sa urc niste scari de metal,cam abrupte,ce-i drept si reusesc sa dau cu piciorul in marginea scarii si sa imi dezlipesc unghia de la degetul mare de la picior.Ajung pana in fata vaporului-nici eu nu stiu cum,vad sange cum curge de la unghie si incep sa pierd contactul cu lumea.Apuc sa-i zic unui coleg ca imi e rau si o sa cad.Ma trezesc dupa cateva minute cu spirt pe la nas si un bandaj cat casa la picior.Soc si groaza-tot ma durea ca naiba.Dupa ce se termina toata treaba,ajung si la spital unde imi e scoasa unghia,spre disperarea mea care oracaiam si ma zvarcoleam ca un drac,asta cu toata anestezia lor.
Bineinteles ca de atunci,in fiecare dimineata injur cu drag si spor ,cand suna ceasul cu o ora mai devreme pt ca tb sa ajung si la spital sa imi schimbe bandajul.
Intr-un final,dupa multiple sontacaieli si frigidere umplute de soferii nervosi care ma injura mereu pt ca traversez strada ca melcul pt ca nu pot merge,ajung la laborator unde ,spre disperarea mea din nou ,petrec toata ziua.E exact ca si cand te-ai apuca sa iti bati joc de un leu si sa il tii in cusca.Colegii mei s-au saturat deja de atata teren si interviuri si eu la fel de atatea analize facute in laborator,aer artificial si stat cu posteriorul pe scaun.Nimic nu ma poate face sa ma simt mai inutila si ajung la un paradox:prin inutilitatea mea in ceea ce priveste iesirile pe teren,sunt utila in laborator.E exact ca si cand as fi in balans si la un moment dat ceva se rupe si o parte incepe sa atarne mai greu decat alta.
Plec de aici terminata psihic pentru ca mi-a mai trecut inca o zi fara sa fac ce imi doresc si ajung sa cred ca in viata asta voi face mereu numai ce nu imi place.
M-am transformat intr-un soarec de laborator -imi mai lipsesc ochelarii aia mari si rotunzi si ma confund lejer cu Dexter.
As vrea sa am si eu un buton pe care sa apas fara sa ma intreb '' uuuu...what does this button do??''si sa se schimbe tot exact asa cum vreau.Dar sunt constienta ca mai am mult de lucru pana sa inventez propria masina a timpului.
Si zic mereu ,de cand am inceput proiectul..ehhh,fuck.I hate my life,insa sunt ferm convinsa ca se poate si mai rau si atunci ma inveselesc un pic si imi zic bineinteles ca totul va trece si voi fi bine.Nu stiu insa cat va mai tine si prosteala asta.M-am cam saturat sa sper si sa vanez cu harponul soarele asta blestemat care nu vrea parca nici de-al dracu sa iasa pe strada mea.DE la atat intuneric mi s-au atrofiat deja o parte din simturi.Cred ca anestezia aia s-a localizat in alta parte si ma mentine mereu in aceasta amorteala care ma imbata.
Trebuie sa ma trezesc dar mi-e frica sa ma agat de o raza de soare pentru ca nu vreau sa ma ard din nou.Raman in continuare in penumbra ,primind din cand in cand cate o cuanta de lumina desprinsa din acea raza care pana nu demult ma incalzea.Insa lumina care ajunge la mine devine,din pacate, din ce in ce mai putina si imi e frica sa nu mor inghetata.

Croitorul batran - Octav Bancila

Azi am fost intr-o excursie pana la malul Dunarii,pentru a le arata colegilor de peste granita o mica parte din minunata ''Dobroja''.Am ajuns in satul Capidava -unde am vizitat ruinele si bineinteles ca noi,romani simtitori ne-am tras o tona de poze de Hi 5,in timp ce brother americans nu mai conteneau sa se minuneze de superbul peisaj.A urmat o vizita la muzeul din sat ,unde ,credeam noi ca vom gasi un fel de muzeul satului.Ei bine,surpriza...am dat peste o colectie privata de 200 si ceva de picturi originale ,care a fost donata satului de un doctor ce s-a nascut acolo si ai carui parinti au fost profesori in acest satuc.Am descoperit picturi de Tonita,Bancila,Luchian ,Petrascu si altii si am ramas surprinsi de bogatia inestimabila a acestor oameni din Capidava.Dintre toate,mie mi s-au cam lipit ochii de Croitorul batran a lui Bancila-am incercat sa gasesc pe net o poza color,dar..no joy si pozele facute de mine au iesit ca naiba datorita talentului meu fabulos de fotograf.

Dupa culturalizarea intensa de la muzeu,am aterizat la o masa organizata la carciuma satului,unde ne-am cinstit cu nitica mancare traditionala si afinata.Eh..ce pot sa zic...viata de caine si pe noi :))

Recomand cu caldura zona Capidava-Topalu.Pentru cei care iubesc Dunarea si peisajele grozave care se creeaza in aceasta zona..chiar merita sa dati o fuga la pescuit sau un gratar ceva.

Dupa o jumate de zi petrecuta pe acolo,ne-am intors ghiftuiti,morti de oboseala dar muult mai relaxati si am fost intampinati de o ploaie torentiala de vara ,asa sa simtim si noi ca intram in Constanta.

Nimic in viata nu e intamplator!

Agitatie - plictiseala,fericire -tristete, entuziasm-sictir...am constatat ca toata viata mea se bazeaza numai pe contradictii.Pe situatii in care ma apar de musca si altele in care nu am timp nici sa beau o cana cu apa.Momente in care simt ca traiesc cu adevarat si momente in care am impresia ca fac umbra pamantului degeaba.Insa ceea ce am vazut mereu este ca nimic in viata nu este intamplator.Mereu primim semne care ne indica drumul pe care trebuie sa o apucam,insa de cele mai multe ori nu le vedem sau inchidem ochii intentionat tocmai pentru a le evita.Nu puteam sa dau sens multor lucruri din viata mea tocmai pentru ca nu reusam sa fac legaturile intre persoane, situatii si mine.Nimeni nu a aparut in viata mea fara un motiv,chiar si atunci cand am fost ranita ,am invatat ceva.Nici o situatie in care am fost pusa nu s-a petrecut la voia intamplarii.Viata mea se desfasoara cu exactitatea unei ecuatii matematice,nimic nu e in plus sau in minus atunci cand trag linia la final.
Imi amintesc ca atunci cand eram mica tata ma ducea dese ori la plimbare in parc sau printr-o padurice aflata nu departe de casa.Avea mereu tendinta sa imi arate fel si fel de insecte,animale si plante , incercand parca sa ma faca sa le indragesc.Mereu veneam acasa la mama cu cate o soparla,un borcan plin cu gandaci negrii,gargarite,greieri sau alte lighioane care o faceau sa se cocoate pe masa si sa urle la tata cat o tineau puterile:iar ai lasa-o pe asta mica sa imi aduca toate gajdaganiile in casa?!Iar el razand pe sub mustati ma impingea in fata cu un buchet mare de flori pe care le culesesem din acelasi loc de unde adunasem si orataniile.
Apoi,cand am mai crescut a inceput sa ma invete despre diferite pasari,pestisori ,copaci si sa ma faca sa imi doresc un animalut de casa de care sa am grija.Uite asa am ajuns,spre disperarea mamei,sa am hamsteri,porcusori de guineea,papagali,acvariu cu pestisori,pisica (bine ,nu pe toti in acelasi timp :))
Cand am terminat scoala generala,dupa capacitate,trebuia sa ne depunem optiunile pentru liceul unde vroiam sa dam.Eu vroiam la filologie si asa ca am pus toate liceele cu profil uman primele,urmate de cele la real.Imi amintesc ca doamna diriginta mi-a sugerat sa strecor intre cele doua tipuri si fostul liceu sanitar-cu profil chimie-biologie,asa,just in case.Repartizarea facuta de calculator in functie de medie m-a adus pe bancile liceului sanitar unde am mancat pe paine biologia si chimia.Ironic,pentru o persoana care vroia sa invete despre literatura si limbi straine,nu?
Termin si liceul convinsa ca macar de data asta o sa fac ce imi place:vroiam sa dau la jurnalism sau stiinte politice insa auzisem eu ca daca dai la ecologie si protectia mediului ai toate sansele sa lucrezi pe urma la OPC...nimic mai fals.Depun dosarele la stiinte politice si la ecologie,in ideea ca a doua varianta era de rezerva pt ca nu voi avea probleme sa intru la fara taxa la prima.Surpriza din nou...am intrat la ecologie si protectia mediului...Ironic din nou pentru o persoana care vrea sa faca politica sau sa scrie reportaje.Am ajuns astfel de unde am plecat,atunci cand tata imi prezenta natura inconjuratoare.
Exact ca si cum drumul meu in viata este bine trasat de Dumnezeu si oricat de mult mi-am dorit nu m-am putut abate de la el.Dupa ani,am realizat ca inca de mica parca tata mi-a urzit sa o iau pe drumul asta.Inconstient ,mi-a pus bazele pentru ce avea mai incolo sa imi fie meserie.Si acum ma mai gandesc de ce nu imi pot accepta calea data de sus ,daca totul a fost atat de clar mereu.Si daca tot se insista atat de mult,vreau macar sa cred ca viitorul va suna bine...

Azi urasc tot ce are legatura cu ecologia:dezvoltare durabila,fotosinteza,tesuturi palisadice si lacunare,o mie de specii de plante si animale denumite de gramada de destepti in latina....Mi-au mancat ficatii!!what the fuck?!Who needs this shit anyway?!Tot nu o sa folosesc nici 50% din ce am invatat in facultate.

Oricum dupa ce o sa termin parca vad ca o sa imi asigur un loc intre sutele de absolventi de ecologie care asaza Tnuva pe raft in Carrefour.Sper macar sa nu fie iaurt cu capsuni :P

Si daca totusi o sa sar peste aceasta ''minunata'' sansa in campul muncii si o sa imi pot face meseria,cred ca la cat m-am chinuit cu toate porcariile invatate,de ciuda m-as razbuna si as incerca chiar sa fac ceva pentru Mother Nature.Ca pana la urma sunt si eu un mic aparator al mediului,ce basca mea..

NO COMMENT..