Offfff si maine e 8 martie....ziua femeii :P. Deja a inceput isteria aia totala in randul femeilor care sunt dornice sa isi "dezlege"lantul de la picior si sa party all night fara urangutanul gelos langa ele. Ba mai mult ... chiar de acum cateva zile a inceput sa imi sune telefonul de o gramada de ori si de fiecare data auzeam aceeasi intrebare "Ce facem de 8 martieeeee??" Si rezervarile curg rauri, rauri la toate cluburile aducatoare de "animale bine" pardon....de stripperi care ar trebui sa insufleteasca aceste ceaiuri dansante cuminti la care se duc nevestele disperate si fetele dornice de carne macra.
Iar eu sunt disperata ca mai toate fetele care ma inconjoara trag de mine sa merg la o astfel de petrecere la care , in
alti ani am fost si am ramas dezamagita.. Aceleasi pachete brainless de muschi care se dau cu capul de grinda barului pentru ca sunt prea chiori sa vada decorul, aceeasi pusti aschilopato- musculosi care se rup robotizat pe ritmuri ce instiga la miscari lascive... si atmosfera asta falsa si sterila imi provoaca greata...de fapt... nici nu stiu ce urasc mai tare.... curvii aia epilati si pensati mai rau decat o femeie care se despelegoiaza pe bani sau disperatele alea care dupa ce se fac bete moarte ajung sa le faca chiar si un sex oral mic pe scena....
Am ajuns sa vulgarizam chiar si o sarbatoare care este inchinata sexului frumos... o sarbatoare care, ca atare ar trebui sa fie frumoasa.
Si daca ne gandim mai bine... ce a mai ramas feminin din femeia de alta data... ce mai e feminin la noi, cele care nu mai stim cum se poarta o fusta sau o rochie pentru ca ne-am lipit blugii de noi, cele care fumam ca turcii poate mai mult ca barbatii cate o data , care mai trantim si cate o injuratura din aia zdravana sa fim sigure ca am fost intelese....
Oricum femeie nu ma consider..... sunt inca un copil in sinea mea... bine... ce-i drept un copil cu cateva riduri FINE de expresie bineinteles.... un copil care in curand o sa implineasca 24 de ani.
Si ma gandesc... oare ce as face daca as fii din nou la 18 sau mai bine zis oare ce nu as mai face... cred ca o gramada de lucruri le-as evita....doar daca...
Oricum "La multi ani"pentru maine tuturor femeilor...sa fiti mereu frumoase, respectate si iubite...
Cred ca cel mai dureros este de fapt sa te trezesti din betia iubirii create de tine, sa deschizi usa catre realitate si sa vezi ca de fapt te-ai crezut iubit...
Dureros mai este sa te fi daruit cu totul : fiecare cm din trup, fiecare ungher al mintii si fiecare colt al sufletului si sa realizezi ca de fapt nimeni nu ti-a cerut asta si ca te-ai facut "cadou" cu totul unui om care nici macar nu te-a cerut , da' sa mai si vrea sa te pastreze pentru el...
Dureros este si atunci cand amintirile legate de cineva iti taie sufletul asemenea unei lame ascutite de bisturiu tocmai cand stii ca nu vei mai avea cum sa construiesti altele cu acea persoana.
Dureros este atunci cand te uiti in urma si vezi ca un miliard de vorbe de iubire de fapt nu au substanta, nefiind dublate de fapte care sa le si demonstreze.
Dureros este cand ajungi sa te simti in plus acolo unde poate, alta data erai (sau credeai ) ca esti totul.
Dureros este sa auzi un "Te iubesc" nesigur care te adanceste si mai mult in dubii.
Dureros este de fapt sa auzi cum cineva iti spune "te iubesc" , desi toate faptele il contrazic cu vehementa.
Dureros este atunci cand sacul isi gaseste peticul si totusi acesta fuge de el.
Dureros este sa respiri artificial pentru ca procesul firesc a fost intrerupt atunci cand din viata ta a disparut oxigenul....
Si parca cel mai dureros este sa constati ca poate ai tesut o poveste cu zane acolo unde nu existau decat oameni si atat, ca ai exacerbat orice sentiment extrapolandu-l si la celalalt, doar pentru ca asa ai simtit tu...ca poate nu ai fost inselata, ci doar te-ai inselat singura ca iubesti si esti iubita....
Inima mea a strigat : Shot down! Impulsurile nervoase au navalit pe cai senzitive bombardandu-mi creierul care a inceput sa emita disperat comenzi ... insa degeaba.... dureros este ca totul a fost in zadar....
Viata iti da semne atat de clare in tot ceea ce te inconjoara.... si destinul ne este o harta ale carei puncte tot noi le unim si ne definitivam drumul pe aceasta lume...doar daca as fi avut ochi sa vad si urechi sa aud toate semnele pe care le-am primiti de ficere data... ce bine mi-ar fi mers... De fiecare data mi-am ferit privirea parca sa nu vad ce era evident si saritor in ochi, mi-am astupat urechile desi viata imi soptea incet exact ca un coleg bun care iti dicteaza la un extemporal....
Incapatanarea m-a condus mereu la erori, unele care mi-au devastat lumea interioara ... si nici macar nu am dreptul de a acuza pe altii despre suferinta mea... eu sunt unica vinovata pentru ca mi-am anesteziat acel al 100 lea simt care mereu imi zicea ce sa fac si ce nu....
Bilantul imi evidentiaza adevarul crud al ignorantei si al superficialitatii cu care mi-am tratat flerul. Si lumina aia din mine mi-am stins-o singura de fiecare data pentru ca mereu am pus prea mult accent pe altii , uitandu-ma pe drum... Trecand prin viata, am realizat ca oamenii vin si pleaca, ca totul este mult prea mobil pentru fixul EU si ca dragostea pe mine nu face decat sa ma imbolnaveasca. Traiesc foarte intens fiecare sentiment si chiar imi pun toata fiinta cand vine vorba de a iubi. Acest lucru ma orbeste, ma surzeste , imi consuma toate resursele si in final ma distruge pentru ca pentru mine nu mai ramane nimic.On the other side...am realizar ca si prea multa dragoste pe care i-o poti oferi cuiva, poate sufoca, plictisi... De fapt am realizat ca ofer mai mult decat trebuie si ca nu am limita nici macar in asta....
Acum dau dreptate cuiva care mi-a zis ca intr-o relatie unul iubeste si altul se lasa iubit.... am refuzat sa cred asta, insa la o analiza mai atenta asa este....Asa cum am mai spus , niciodata nu am renuntat la un om sau la o relatie, luptandu-ma pana la epuizare pentru a mai salva ceva... dar cred ca nu e cazul si cred ca uneori mai trebuie sa lasi si lucrurile sa se rezolva de la sine, caci pana la urma timpul chiar le rezolva pe toate. Chiar si asa , am actionat in acest mod pentru ca am fost constienta ca odata inchis acel capitol din viata mea, pagina era data de vantul uitarii si treceam mai departe fara a mai privi inapoi. Mi-am prelungit asa agonia, am sperat, am incercat.... poate ca am crezut prea mult in ceva sau in cineva si am considerat ca se merita tot efortul si toata suferinta, dar de fapt , daca ne gandim mai bine, nimeni nu merita sa suferi pentru el si oamenii care intr-adevar merita... nu te fac niciodata sa suferi....
La teorie stau bine, dar... acum mai imi ramane practica.... am de luat o corigenta..... m-am pus pe invatat si sunt sigura ca o sa promovez fara nici o problema.... Unfortunatly.....working so hard to become someone i don't want to....
Am inebunit de tot... vreau crizanteme!!! si cand ma gandesc ca inainte nici macar nu imi placeau...parca ma si aud cum ziceam ca sunt niste balarii.Acum mi se par cei mai draguti "bulgarasi" de toamna si vreau...
Cred ca toata povstea asta mi s-a iscat de acum 2 zile, cand am constientizat ca un gest mic iti poate arata ca ii pasa :
La minunatul meu loc de munca se organizeaza concerte live cu diverse trupe.Saptamana viitoare o sa avem Directia 5 si oamenii au dat buluc sa isi cumpere biletele.Locurile aproape ca s-au epuizat, desi biletele au fost puse in vanzare de o saptamana si ceva. La bar vine un baiat... cam agitat ma intreaba de bilete. Ii arat ce mai am( adica vreo 2 mese la etaj fara vedere la scena) si vad deodata cum tristetea s-a asternut pe fata lui. Vorbea intruna descumpanit.... " Cum? doar astea le mai aveti? Off asa repede s-au vandut biletele? Si de cand urmaresc concertul asta... Am vrut sa ii fac o surpiza.... de cand isi dorea sa mearga.. bine, dar ea nici nu stie ca am venit sa cumpar bilete la concert... offf si am fost plecat si nu am avut cum sa ajung mai repede sa gasesc un loc mai bun.... am vrut sa ii fac o surpriza...."
Ma uitam inmarmurita la un barbat caruia chiar ii parea rau ca nu isi poate face iubita fericita... Si eu care credeam ca asta nu e o conditie sinecvanon pentru majoritatea barbatilor.E ceva pe sistemul... mai as vrea sa o vad fericita dar fara prea mult efort din partea mea, daca se poate bine daca nu.... se resemneaza ea cumva ca doar ce naiba....
Am incercat sa ii spun ca pana la urma gestul conteaza si ca doar pt ca s-a straduit ea va aprecia , insa el era prea trist ca sa ma ami asculte. A luat bilete pana la urma la etaj , asta dupa ce s-a tot milogit de mine sa ii inghesui pe la o masa jos mai pe langa scena.
Dupa ce a plecat am ramas uitandu-ma dupa el cu ochii in lacrimi... ma intrebam mereu de ce eu nu pot avea asa ceva.... de ce nu pot avea un barbat care sa faca tot pt mine si care chiar sa isi dea silinta sa ma vada fericita. Ma intrebam ce a facut femeia aia ca sa aiba asa ceva si ce nu fac eu... ma intrebam de ce ?
Mereu am dat prea mult de la mine si m-am straduit pentru fiecare lucru in parte ...mereu am muncit mult pt orice lucru obtinut ... de ce la mine trebuie sa fie mereu atat de greu?
Si pana la urma dragostea se demosntreaza prin lucruri atat de mici.... cred ca m-am saturat de vorbe.... vreau fapte.... vreau sa ma simt iubita si apreciata la adevarata mea valoare tocmai pentru ca stiu ce pot oferi. Tocmai pentru ca stiu ca pot face un om fericit si imi pot arata dragostea intr-un milion de feluri.
Cred ca merit si eu fericirea.........
Azi o prietena foarte draga mie mi-a spus ceva care a rezonat in mine...:
" Daca as putea ti-as da zambetul meu....". Atunci am realizat cat de prost pot sa joc....
