Viata iti da semne atat de clare in tot ceea ce te inconjoara.... si destinul ne este o harta ale carei puncte tot noi le unim si ne definitivam drumul pe aceasta lume...doar daca as fi avut ochi sa vad si urechi sa aud toate semnele pe care le-am primiti de ficere data... ce bine mi-ar fi mers... De fiecare data mi-am ferit privirea parca sa nu vad ce era evident si saritor in ochi, mi-am astupat urechile desi viata imi soptea incet exact ca un coleg bun care iti dicteaza la un extemporal....
Incapatanarea m-a condus mereu la erori, unele care mi-au devastat lumea interioara ... si nici macar nu am dreptul de a acuza pe altii despre suferinta mea... eu sunt unica vinovata pentru ca mi-am anesteziat acel al 100 lea simt care mereu imi zicea ce sa fac si ce nu....
Bilantul imi evidentiaza adevarul crud al ignorantei si al superficialitatii cu care mi-am tratat flerul. Si lumina aia din mine mi-am stins-o singura de fiecare data pentru ca mereu am pus prea mult accent pe altii , uitandu-ma pe drum... Trecand prin viata, am realizat ca oamenii vin si pleaca, ca totul este mult prea mobil pentru fixul EU si ca dragostea pe mine nu face decat sa ma imbolnaveasca. Traiesc foarte intens fiecare sentiment si chiar imi pun toata fiinta cand vine vorba de a iubi. Acest lucru ma orbeste, ma surzeste , imi consuma toate resursele si in final ma distruge pentru ca pentru mine nu mai ramane nimic.On the other side...am realizar ca si prea multa dragoste pe care i-o poti oferi cuiva, poate sufoca, plictisi... De fapt am realizat ca ofer mai mult decat trebuie si ca nu am limita nici macar in asta....
Acum dau dreptate cuiva care mi-a zis ca intr-o relatie unul iubeste si altul se lasa iubit.... am refuzat sa cred asta, insa la o analiza mai atenta asa este....Asa cum am mai spus , niciodata nu am renuntat la un om sau la o relatie, luptandu-ma pana la epuizare pentru a mai salva ceva... dar cred ca nu e cazul si cred ca uneori mai trebuie sa lasi si lucrurile sa se rezolva de la sine, caci pana la urma timpul chiar le rezolva pe toate. Chiar si asa , am actionat in acest mod pentru ca am fost constienta ca odata inchis acel capitol din viata mea, pagina era data de vantul uitarii si treceam mai departe fara a mai privi inapoi. Mi-am prelungit asa agonia, am sperat, am incercat.... poate ca am crezut prea mult in ceva sau in cineva si am considerat ca se merita tot efortul si toata suferinta, dar de fapt , daca ne gandim mai bine, nimeni nu merita sa suferi pentru el si oamenii care intr-adevar merita... nu te fac niciodata sa suferi....
La teorie stau bine, dar... acum mai imi ramane practica.... am de luat o corigenta..... m-am pus pe invatat si sunt sigura ca o sa promovez fara nici o problema.... Unfortunatly.....working so hard to become someone i don't want to....
Am inebunit de tot... vreau crizanteme!!! si cand ma gandesc ca inainte nici macar nu imi placeau...parca ma si aud cum ziceam ca sunt niste balarii.Acum mi se par cei mai draguti "bulgarasi" de toamna si vreau...
Cred ca toata povstea asta mi s-a iscat de acum 2 zile, cand am constientizat ca un gest mic iti poate arata ca ii pasa :
La minunatul meu loc de munca se organizeaza concerte live cu diverse trupe.Saptamana viitoare o sa avem Directia 5 si oamenii au dat buluc sa isi cumpere biletele.Locurile aproape ca s-au epuizat, desi biletele au fost puse in vanzare de o saptamana si ceva. La bar vine un baiat... cam agitat ma intreaba de bilete. Ii arat ce mai am( adica vreo 2 mese la etaj fara vedere la scena) si vad deodata cum tristetea s-a asternut pe fata lui. Vorbea intruna descumpanit.... " Cum? doar astea le mai aveti? Off asa repede s-au vandut biletele? Si de cand urmaresc concertul asta... Am vrut sa ii fac o surpiza.... de cand isi dorea sa mearga.. bine, dar ea nici nu stie ca am venit sa cumpar bilete la concert... offf si am fost plecat si nu am avut cum sa ajung mai repede sa gasesc un loc mai bun.... am vrut sa ii fac o surpriza...."
Ma uitam inmarmurita la un barbat caruia chiar ii parea rau ca nu isi poate face iubita fericita... Si eu care credeam ca asta nu e o conditie sinecvanon pentru majoritatea barbatilor.E ceva pe sistemul... mai as vrea sa o vad fericita dar fara prea mult efort din partea mea, daca se poate bine daca nu.... se resemneaza ea cumva ca doar ce naiba....
Am incercat sa ii spun ca pana la urma gestul conteaza si ca doar pt ca s-a straduit ea va aprecia , insa el era prea trist ca sa ma ami asculte. A luat bilete pana la urma la etaj , asta dupa ce s-a tot milogit de mine sa ii inghesui pe la o masa jos mai pe langa scena.
Dupa ce a plecat am ramas uitandu-ma dupa el cu ochii in lacrimi... ma intrebam mereu de ce eu nu pot avea asa ceva.... de ce nu pot avea un barbat care sa faca tot pt mine si care chiar sa isi dea silinta sa ma vada fericita. Ma intrebam ce a facut femeia aia ca sa aiba asa ceva si ce nu fac eu... ma intrebam de ce ?
Mereu am dat prea mult de la mine si m-am straduit pentru fiecare lucru in parte ...mereu am muncit mult pt orice lucru obtinut ... de ce la mine trebuie sa fie mereu atat de greu?
Si pana la urma dragostea se demosntreaza prin lucruri atat de mici.... cred ca m-am saturat de vorbe.... vreau fapte.... vreau sa ma simt iubita si apreciata la adevarata mea valoare tocmai pentru ca stiu ce pot oferi. Tocmai pentru ca stiu ca pot face un om fericit si imi pot arata dragostea intr-un milion de feluri.
Cred ca merit si eu fericirea.........
Azi o prietena foarte draga mie mi-a spus ceva care a rezonat in mine...:
" Daca as putea ti-as da zambetul meu....". Atunci am realizat cat de prost pot sa joc....
Azi m-am plimbat cu roleleeeeee.Yuhuuuuu.Doamne de cand nu ma mai suisem p asa ceva... a fost super tare.Bineinteles ca mi-am luat inima in dinti dupa multe rugaminti din partea prietenei mele care imi tot amintea ca in copilarie chiar reuseam sa merg pe role fara probleme prea mari.
Am prins un soare superb d toamna , temperaturi d 17 grade... perfect.Am facut deliciul unui paznic pentru ca radea cat il tineau plamanii cand ma vedea cum ma chinuiam sa stau in doua. Pana la urma a fost bine si chiar ajunsesem sa nu vreau sa i le mai dau inapoi prietenei mele.
Apoi plimbare ... nu la Germanos :)) ci pe faleza la cazino.O seara relaxanta inaintea furtunii unui spectacol care avea sa ma tina la munca pana la 1 noaptea. God damn .. i've had it!
Azi am sunat la o gramada d firme si mai mult m-am enervat... ba mai mult , la una tipa care mi-a raspuns mai avea si chef de glume de 2 lei. Imi doresc sa ies din mocirla asta in care m-am afundat aici si nu stiu cum pentru ca fievare actiune de-a mea nu face decat sa ma afunde parca si mai rau exact ca in cazul nisipurilor miscatoare.
Ciudat... mereu am fost un om destul de puternic, ce a fost fortat sa se descurce singur poate in situatii din cele mai limita, insa acum ma simt coplesita de amalgamul asta d probleme pe care le am pe cap.Am nevoie de un capat d unde sa apuc si sa incep sa desir ghemul...si, ca de fiecare data sunt constienta ca nu va fi nimeni in spatele meu sa ma ajute.Stiu ca imi voi gasi drumul tot singura, asa cum am facut-o mereu, insa e o chestiune de timp si eu deja nu mai am rabdare.
Ieri am facut insfarsit ceva util pentru mine...am fost la facultate si chiar am invatat cate ceva nou. Epurare intelectuala in doar cateva ore.Imi era dor...
Si mi-am amintit chiar cum e sa alergi dupa 40 si sa nu il prinzi in statie.Chiar si asa.... imi era dor...
Cred ca imi datorez mai mult...
