O mana de culori si un tablou black & white

Claustrofoba intr-o lume care se ingusteaza pe zi ce trece.Casa- munca- munca si iar casa.Un robotel memo caruia i se termina bateriile non alkaline la 2 zile. Simt ca nu mai pot si parca lumina aia artificiala imi patrunde prin ochi si ajunge pana la neuronul ala obosit al meu care doarme pe el. Fum, praf , zgomot, oameni de toate felurile ... un haos ma inconjoara zilnic. Si praf e si in mintea si sufletul meu. As vrea sa plec departe de toti si toate si sa incep o viata noua exact asa cum am visat-o eu, dar idealismul asta care ma invaluie e brusc inabusit atunci cand vad conditiile austere in care imi duc taraganat zilele. Si am ajuns sa visez 16 ore pe zi la patutul meu moale si cald.Am ajuns sa imi doresc sa dorm si sa nu mai stiu de nimic. Dar pana si asta se termina repede cand somnul cel mai dulce al diminetii e curmat de alarma ragusita a telefonului. Incepe o noua zi la fel ca cea de ieri din pacate.Si constantele din viata mea nu fac decat sa ma aduca pe drumul cel mai scurt spre plictiseala, plafonare si disperare. Am nevoie de culoare. Viata imi e pictata in alb si negru asemenea unui tablou realizat in grafit. Mi-as dori insa o alta cristalizare a carbonului care sa imi ofere un diamant perfect slefuit cu un milion de fatete stralucitoare. Si sentimentul de ratare planeaza asupra mea ca o sabie a lui Damocles, cand ma inclin un pic ii simt taisul ascutit in crestetul capului. Imi zic mereu ca nu va fi  asa intotdeauna, ca totul va trece repede si voi reusi sa imi urmez visul dar in adancul sufletului sunt mult prea lasa sa ma risc si sa fac ce imi doresc. Si pana la urma ma gandesc .... sa risc ce? Sec...mai sec decat orice vin e ca peste un an , doi poate o sa mai aberez pe aceleasi teme si asta ar insemna ca realmente am batut pasul pe loc.

 

Vreau culoare in viata mea. Zilnic ma rog pentru un rosu intens, un bleo linistitor , un portocaliu energizant , un roz diafan si un verde optimist.

Zilnic ma rog pentru o mana de culori care mi-ar putea schimba radical tabloul black and white al vietii.

Red&white spring

A trecut si 1 Martie... a venit si primavara legata cu o funda alb-rosie. Si am primit si ghiocei si martisoare si a fost frumos. Si oamenii din jur m-au facut sa ma simt bine.Am uitat pentru un moment sa ma mai prefac fericita, pentru ca am reusit performanta chiar sa fiu asa.

Experienta face diferenta

Uneori si experienta mai conteaza. Cica prostii invata din greselile proprii si desteptii din greselile altora. Pana acum pot spune ca am fost si proasta si desteapta deopotriva.Important e ca, asa cum am mai spus, viata m-a pus din nou intr-o situatie asemanatoare cu ce am trait acum 2 ani si, cu mandrie pot spune ca pana acum am evitat sa comit aceeasi gresala( evitat milimetric ce-i drept , dar tot e imbucurator). Got to keep up the good work :)
Ce poate fi mai dragut decat sa vezi ca insfarsit ai puterea de a zice stop no matter what?! E ca si cum te-ai elibera de toate gandurile si sentimentele si dintr-o data devi "easy like a Sunday morning ". Senzatia face toti banii. Free your mind, spirit and soul. Asta am trait si eu azi. Mi-am eliberat mintea de ... ceva inutil sa zicem.

It's never 2 late...

Niciodata nu e prea tarziu sa spui "imi pare rau".
Niciodata nu e prea tarziu sa ii arati unei persoane adevaratele sentimente fara sa-ti fie frica de o reactie negativa.Oamenii sunt datori sa incerce, pentru ca numai facand asta poti sti daca actiunea ta va fi incununata de succes sau nu.
Niciodata nu e prea tarziu sa spui "te iubesc", chiar daca pana atunci ai simtit dar nu ai marturisit lucrul asta.
Never kiss and tell, they say. True.. but I say never feel and don't tell because it's equal to zero.
Sentimentele sunt facute pentru a fi exprimate si impartasite, nu pentru a fi inabusite sau mascate in cele mai false moduri cu putinta. Lucrurile care nu se spun se pierd,actiunile amanate isi pierd din importanta si uite asa se ajunge la un esec total. Eu astept, tu astepti, noi asteptam... ca celalalt sa faca un pas, sa intinda o mana, insa din prostie sau orgoliu nici unul nu o face, iar timpul e irosit in cel mai neinspirat mod cu putinta...Din pacate nimeni nu asteapta la nesfarsit si chiar si cel mai mare rabdator la un moment dat se satura.Ma vrei sau nu ma vrei? Daca nu, atunci pleaca.Daca da atunci vino langa mine si nu ma mai lasa singura niciodata.
Atitudine... cam despre asta e vorba. Viata nu are nevoie de oameni slabi si nehotarati.Noi nu avem nevoie de oameni de acest gen care se pierd pe drum si nu mai ajung niciodata la finish line. Candva am fost asa, insa viata m-a intarit si m-a facut sa ma tin de drum.Inca mai merg pe margine dar, incerc din rasputeri sa-mi pastrez directia. Destinatia? Imi doresc sa o schimb. Acum plec din spre nicaieri spre acolo, where ever that is :))

I would like some light,plssss!!!

9 jumate seara.La minunatul meu loc de munca -un bar rock bluess jazz samd se preconiza a fi o seara chipurile buna dpdv al vanzarilor.Comenzile curgeau, hotpatarele patinau p sala si toata lumea era f multumita pana cand s-a oprit lumina.Dintr-o data toata agitatia aia si fosnetul din club se acutiza : chiuieli ,tipete, barmani care fugeau cat ii tineau picioarele sa inchida usa la bar si ospatare ramase in mijlocul drumului cu gandul la toti clientii care o sa se inghesuie care mai de care sa ceara nota.Fuck!! Si ce nota sa le mai duci daca POS-ul vietii iti era mort in cort si regula carnetelului se dusese naibii de suflet demult...Si uite cum am transformat noi barul intr-o mini cripta plina d lumanari si fum. Pfff...exact ce aveam nevoie dupa o zi de frecat motanu si dormit in front.
Bineinteles ca scenariul a fost cel intuit: toti urangutanii si toate moartele au inceput sa-si fluture gratiosi manutele vrand sa plateasca, asta spre disperarea noastra care nu ma stiam ce sa calculam mai repede.
In final s-a trezit si sefu sa ne zica sa dam drumu la usa ca sa mai vina si alti clienti k poate asa om mai face si noi acolo de-o ciorba.Si uite cum ne duceam noi la masa sa servim cei mai "oameni retardati" cum ar zice un coleg de-al meu,echipate corespunzator : tava ,scrumiera,lumanare si bricheta.Foarte tareeeee.
Ne uitam disperati cum veneau romanii la un cico intr-un bar fara lumina si cu muzica ce se auzea de la diverse telefoane mobile ale clientilor. Ironia a facut sa avem oameni pe sala pana la 1 si ceva ,desi conditiile erau de 2 lei.
Am stat si noi la anturaj pana aproape de inchidere cand am inceput sa debarasam si sa strangem mai tot ce era pe acolo la lumina telefoanelor.
La final ne uitam la incasari si nu ne venea sa credem... cam bine pt o seara "intunecata".O seara de pomina numa' buna d povestit la nepoti(asta dak om mai apuca).