9 jumate seara.La minunatul meu loc de munca -un bar rock bluess jazz samd se preconiza a fi o seara chipurile buna dpdv al vanzarilor.Comenzile curgeau, hotpatarele patinau p sala si toata lumea era f multumita pana cand s-a oprit lumina.Dintr-o data toata agitatia aia si fosnetul din club se acutiza : chiuieli ,tipete, barmani care fugeau cat ii tineau picioarele sa inchida usa la bar si ospatare ramase in mijlocul drumului cu gandul la toti clientii care o sa se inghesuie care mai de care sa ceara nota.Fuck!! Si ce nota sa le mai duci daca POS-ul vietii iti era mort in cort si regula carnetelului se dusese naibii de suflet demult...Si uite cum am transformat noi barul intr-o mini cripta plina d lumanari si fum. Pfff...exact ce aveam nevoie dupa o zi de frecat motanu si dormit in front.
Bineinteles ca scenariul a fost cel intuit: toti urangutanii si toate moartele au inceput sa-si fluture gratiosi manutele vrand sa plateasca, asta spre disperarea noastra care nu ma stiam ce sa calculam mai repede.
In final s-a trezit si sefu sa ne zica sa dam drumu la usa ca sa mai vina si alti clienti k poate asa om mai face si noi acolo de-o ciorba.Si uite cum ne duceam noi la masa sa servim cei mai "oameni retardati" cum ar zice un coleg de-al meu,echipate corespunzator : tava ,scrumiera,lumanare si bricheta.Foarte tareeeee.
Ne uitam disperati cum veneau romanii la un cico intr-un bar fara lumina si cu muzica ce se auzea de la diverse telefoane mobile ale clientilor. Ironia a facut sa avem oameni pe sala pana la 1 si ceva ,desi conditiile erau de 2 lei.
Am stat si noi la anturaj pana aproape de inchidere cand am inceput sa debarasam si sa strangem mai tot ce era pe acolo la lumina telefoanelor.
La final ne uitam la incasari si nu ne venea sa credem... cam bine pt o seara "intunecata".O seara de pomina numa' buna d povestit la nepoti(asta dak om mai apuca).
Si mi-am petrecut toata viata intre intrebari : de ce eu si nu altcineva?de ce am ajuns prea tarziu?de ce nu a fost sa fie....Si mereu am avut impresia ca viata asta a mea a trecut intr-un ritm sacadat si ca mereu am fost in urma ritmului pe care nu am reusit sa il tindin diverse motive .Mereu am fost cu o masura in urma.De ce oamenii isi doresc mereu ce nu pot sa aiba?De ce nu reusim sa ne indepartam de un om sau un lucru care ne-ar putea face rau?Parca ne ducem acolo unde arde pentru ca stim ca o sa ne facem o rana si o sa suferim!Am trecut prin multe si deja am invatat sa fac diferenta clara intre bine si rau si totusi...inca mai am tendinta sa ma mai agat de cate ceva si sa merg pe drumuri care duc nicaieri.Mi-a zis un prieten ieri : stop dreaming.Start liveing.Cineva mi-a zis odata ca sunt o boema prin felul meu de-a fi si inca ma mai gandesc daca are dreptate.
Cand vreau nu mi se ofera si ma lupt mult pentru a obtine ceva insa nu reusesc mereu sa fac ceea ce mi-am propus.Si atunci cand nu mai vreau acel ceva sau pe acel cineva ,brusc situatia se schimba si sunt rugata sa primesc inapoi,insa fara rost.Mereu ma rog sa nu ajung in punctul in care sa trag linie si sa zic stop,pentru ca stiu ca de acolo nu mai e intoarcere.Uneori lipsa de flexibilitate ma afecteaza dupa cum si toleranta pe care o manifest in unele situatii .Imi place sa cred ca sunt un om echilibrat insa sunt constienta ca ma mint.Sunt o extremista prin definitie si uneori imi e frica de mine.
La o analiza mai simpla as putea zice ca sunt inaca un copil tampit si alintat care habar n-are ce vrea.Uneori e adevarat,insa ceea ce nu inteleg este de ce nu reusesc sa identific lucrurile pe care mi le doresc cu adevarat. Nici acum nu am reusit sa imi dau seama ce caut si mai ales pe cine.
Toate sunt sub semnul intrebarii in viata mea. "To be or not to be" ar fi o dilema mult prea mica in comparatie cu zvacnirile mele launtrice.Mi-am pierdut prea mult timp din viata iubind in van,oferind mult cui nu trebuia .
Si acum uitandu-ma in urma realizez ca experianta acumulata si situatiile prin care am trecut nu au facut decat sa invat cate ceva. Sunt intr-o situatie aproape identica cu ce am trait acum 2 ani si ma legan pe marginea prapastiei intre a schimba ceva si a ramane la fel.Acum experienta poate face diferenta. Acum pot sa imi arat ca am invatat ceva si ca toate lacrimile nu au fost in zadar,insa imi e frica de partea ludica din mine care ma va indemna sa dansez cu umbrele dorintei.
To many question marks for one person to hold...
A venit sesiunea cu trenu' din Franta.Buuuu...asta era pt vacanta...si cat mai e pana atunci.Deja ma simt ca un sobolan imens de biblioteca.I've had it!!!! Iar mi-am intoxicat neuronul blond cu circuitul apei in natura si cu tot felul de mizeriute de cursuri facute in doru lelii ca sa nu zic altfel :P. Si dupa ce ca au un continut de doi lei ti le mai si dau scrise incorect ca sa iti mai pierzi inca o jumate de zi sa le aduci intr-un stadiu cat mai normal.Frate daca va e lene sa scrieti si folositi abby fine reader-ul macar aveti bunul simt sa corectati caracterele pe care nu le recunoaste. Si va mai dati si mari profesori universitari care privesc de sus amaratul ala de student ignorant si tampit caruia ii dati un 5 in sila. Degeaba aveti pretentii mari daca ceea ce ne oferiti ca si suport de curs este un cacat arhivat si indesat intr-un mail.Invatamantul universitar facut dupa ureche intr-o universitate cu o cotatie inalta in urma controalelor ''serioase'' de la minister. Pana atunci nu ne ramane decat sa ne delectam cu o scarbuta de curs menita sa ne satisfaca setea de cunoastere si sa ne faca sa ne dorim evolutia noastra ca profesionisti in domeniu.Multumim scumpilor ''tovarasi profesori'' pentru contributia lor pretioasa la formarea viitorilor experti de mediu.
Caut ceva... inca nici eu nu stiu ce. Imi doresc un pic din trecut ,un pic din prezent.. insa nici eu nu stiu ce vreau mai exact. Mi-e dor....dar vreau sa trec peste. Ma opresc un pic si ma gandesc la tot si vreau sa merg mai departe dar imi e frica. Nu mai vreau sa sufar . Imi refuz intr-un fel dreptul de a o lua de la capat. Si vreau sa iubesc din nou. Si vreau sa am pe cineva langa mine dar ceva ma impiedica . Ma pierd in visare si imi inchipui cum ar trebui sa fie sau cum ar fi fost posibil sa fie.Imi imaginez cum va fi atunci cand voi intalni "peticul".Am fost lasata in urma si nu mai vreau asta. NU! Mai bine singura si safe, dar recunosc ..am multe momente cand as vrea sa simt fericirea si implinirea pe care ti-o da persoana potrivita de langa tine.Si vreau si nu vreau...si ochii aia imi sunt intipariti in minte...ochii aia care au mai incetat sa priveasca catre mine.
