Ochii tai...

Caut ceva... inca nici eu nu stiu ce. Imi doresc un pic din trecut ,un pic din prezent.. insa nici eu nu stiu ce vreau mai exact. Mi-e dor....dar vreau sa trec peste. Ma opresc un pic si ma gandesc la tot si vreau sa merg mai departe dar imi e frica. Nu mai vreau sa sufar . Imi refuz intr-un fel dreptul de a o lua de la capat. Si vreau sa iubesc din nou. Si vreau sa am pe cineva langa mine dar ceva ma impiedica . Ma pierd in visare si imi inchipui cum ar trebui sa fie sau cum ar fi fost posibil sa fie.Imi imaginez cum va fi atunci cand voi intalni "peticul".Am fost  lasata in urma si nu mai vreau asta. NU! Mai bine singura si safe, dar recunosc ..am multe momente cand as vrea sa simt fericirea si implinirea pe care ti-o da persoana potrivita de langa tine.Si vreau si nu vreau...si ochii aia imi sunt intipariti in minte...ochii aia care au mai incetat sa priveasca catre mine.

holograf ochii tai

holograf ochii tai
Asculta mai multe audio Muzica

I'll be with you for Christmas,but you'll be in some other part of the world.So close but yet so far away...

Mos Craciun are miros de portocale

O zi si vine Craciunul.Cat de repede trece timpul atunci cand esti prins in inertia zilelor super aglomerate.Si nebunia de sarbatori deja m-a ametit. Luminite, globuri beteala stralucitoare, oferte , jucarii, portocale...ca in fiecare an inaintea Craciunului. Si de fiecare data toate lucrurile astea au o alta insemnatate pentru mine. Cand eram mica totul consta numai in bradutul meu frumos impodobit, cozonac si jucarii, mai apoi am crescut si am incepu sa vad ca la toate astea se mai adauga cate ceva. Am ajuns acum sa ma gandesc la aceasta sarbatoare ca la o cheltuiala in plus dar si ca la o petrecere in plus.Totul si-a pierdut stralucirea si aura magica pe care o avea in copilarie, dar a mai ramas ceva...Mos Caciunul miroase a portocale.Imi e imposibil sa nu asociez frigul, zapada si mirosul de portocala cu Craciunul.

Si faza super tare...tocmai pe 25 sunt de munca. Cine naiba o sa vina tocmai atunci sa bea o cafea la noi,mi-am zis? Si cica anul trecut au avut full si culmea... oamenii venisera sa manance pizza . Frate, unde draq o mai bagi si pe aia ? nu iti pocneste matu de atatea sarmale, caltabos si carnati? Iti mai trebuie si pizza?? Incredibil mi se pare .

Si probabil o sa vina aceeasi oameni care o sa consume aceleasi lucruri si o sa stea in aceleasi locuri dar care nu o sa mai lase aceiasi bani ca de, e criza si pe deasupra i-a mai secatuit si cu cumparaturile de Craciun.

Anul asta de Craciun ce as vrea....hmm... un pic de sanatate,intelepciune sa nu mai fac greselile de pana acum, un pic de fericire si ...

De fapt as vrea sa il gasesc pe acel "the one". E ciudat sa vezi ca desi ai in jur o gramada de posibilitati de fapt nu te incanta nimic si ramai ca o stana de piatra la orice compliment si chestie draguta pe care o primesti de la cineva. Another black & white Christmas...

Am primit asta pe mail de la o prietena si mi s-as parut geniala.:))

Barbatii sunt precum pantofii :

– cei care iti plac, te costa.

– foarte putini merita pastrati mai mult de un sezon.

– daca nu ii iei potriviti, s-ar putea sa te bata

– cei comozi nu te atrag, iar cei care te atrag nu vor sa intre.

– oricat le-ai vorbi, nu devin mai maleabili.

– unul singur nu e de ajuns decat pentru cenusarese.

– unii merita lasati la usa .

– lumea te judeca in functie de ei.

– alte femei te invidiaza pentru ai tai, iar tu invidiezi alte femei pentru ai lor.

– cei sireti trebuie legati.

– trebuie calcati in picioare

Milow - Ayo Technology

Milow - Ayo Technology
Asculta mai multe audio Muzica

We never get it.It only takes a flower,a bird, a smile,a good coffee,a sun ray to make our day. Life is made out of simple things. It depends only on us if we take the time and see them.

Wear sunscreen!

A great tip for the future:

Play and Win - Only (Balada)

Play and Win - Only (Balada)
Asculta mai multe audio Muzica

The darkness felt and it's cold out here.I need the light that guides me through this tunnel.After everything, i feel like a tree that was struck by a lightning in the middle of a big storm.I am still amazed by it's enormous power.After all this i need the clear blue sky and the shinning sun again.

Angajam oameni.Ii platim cu umilinta.E cineva interesat??

Si cica eu,absolventa plina de sperante si entuziasm ,ma duc la fortele de munca sa vad poate ,poate oi gasi si eu vreun job pe acolo. Dupa ce ma muta astia de la un ghiseu la altul ,insfarsit ajung in fata unei usi de termopan care s-a deschis dupa jumatate de ora de asteptari si am fost ghidata ''amabil'' la un birou in spatele caruia ''salasluia'' un batranel nesuferit si scump la vorba.Ii dau cu buna ziua inainte si incep sa ii prezint situatia : am absolvit facultatea in iulie si.... brusc ma intrerupe un pfff.. din partea interlocutorului care imi tranteste o grimasa si imi zice tuguindu-si buzele : Donsoara,nu prea am cu ce sa va ajut da uite-te si tu pe lista aia de pe masa ca poate oi gasi si tu ceva care sa te intereseze,desi nu cred.Incurajator,nu-i asa??
Ma uit peste vasta lista cu posturi ( 32 la numar) si intre femeie de serviciu, operator pe moto coasa si moto stivuitoare, barman, ospatar vad si 5 posturi de ingineri pt centrala nucleara. Damn, l-am ratat si pe asta, mi-am zis in gand...de ce naiba nu m-am facut inginera pe ogoarele patriei. Intre timp, batranelul nesuferit pleaca din birou si ma lasa acolo. Astept o gramada , dar el nici pomeneala sa mai vina. Ma ridic si eu, ingretosata de atitudinea celor care in mod normal ar trebui sa ne consilieze pe noi, tinerii rataciti, si sa ne ajute sa intram pe piata muncii, si plec cu coada intre membrele inferioare.
Ma apuc de dat telefoane in ziar la anunturi care cred ca nu mai erau valabile inca din fasa, insa au fost puse asa '' la oha '' pt fraieri ca mine dornici sa isi umfle factura telefonica degeaba si sa isi ia un sictir peste bot.
Ajung acasa dezamagita si vorbesc cu o prietena care imi ofera solutia : vanzatoare intr-un magazin de telefoane mobile - 500 lei salariu si bonuri de masa. Un salariu umilitor de mic, indiferent de pregatirea profesionala. As vrea sa vad si eu un purtator de burtoaca si cefaloaca din guvern cum s-ar descurca cu o leafa ca asta. Cred ca nu i-ar ajunge nici macar sa isi achite portiile de ceafa de porc disociata pe care le baga in burdihan in cateva zile.
Am zambit amar si am zis...hell yea!.I need some humiliation.Bring it on. Bun si ala, decat deloc...

DORESC, DORESC ....

Alexandrina Hristov-Dorm

Alexandrina Hristov-Dorm
Asculta mai multe audio Muzica

No past,no present...only future!

Azi am realizat:nu vreau nici trecut nici prezent.Vreau doar viitor si unul spectaculos si luminos exact asa cum l-am visat mereu.Azi am realizat ca trecutul ma trage in jos si imi opreste respiratia impiedicandu-ma sa traiesc prezentul de care ,la ora actuala, imi e scarba.Se cere un reset total.Fara fete sterse de vreme sau insufletite de un prezent mediocru.Renunt la tot.Vreau sa respir viitorul,sa il proiectez si sa il traiesc cat mai repede.Plusez pentru ca nu mai am stare asa.Ma plafonez si mi-e frica..

Am impresia ca am un gol in suflet pentru ca intreaga mea fiinta a renuntat azi la tot ,fara hard feelings.Nu mai e nimic... i'm free ..but i am scared.

Sunt goala pe dinauntru si ma simt exact ca un trandafir negru... sufletul meu refuza otrava care i s-a administrat si care l-a facut all black.

Acum astept viitorul ca sa infloreasca iar trandafirul.

Dor de..

Mamaaaa ce soare si frumos e afara!! Nici nu ai zice ca suntem in octombrie. Am fost trezita azi de dimineata de o prietena care vroia sa mergem la cafea.Am bombanit ceva pana m-am dezmeticit si cand am iesit din casa m-am lovit de un soare superb de toamna care mi-a facut ziua frumoasa.

Am un dor de duca nemaintalnit! Vreau sa ma mai plimb prin "beautiful Dobroja" pentru ca acum e momentul cand toate ogoarele patriei arata intr-un mare fel.Si copacii cu frunzele galbene si rosii sunt niste pete de culoare de-a lungul drumului. Vreau la Enisala, la Sf Andrei, la Dervent, la 2 iepurasi, la Histria .Vreauuuu!! Da nu am cu cine .Pentru prietenii mei :

You are no fun! V-ati pensionarit naibii de tot!

E mare lucru sa ai cu cine sa iti faci viata frumoasa si sa poti face toate nebuniile din lume. Buuuu!! Vreau si ioooo!!!

Persoanele care ne ranesc sunt cele care la randul lor au fost ranite

Sooo pissed off!!

Am ajuns in stadiul in care mi se cam rupe de toti si de toate.Fuck off !!! Sa mai traiesc si pentru mine.. Nu merita nimeni sa ridici un pai , pentru ca in final te zbati degeaba. Era candva faza cu daca cineva iti da o palma , tu intoarce si celalalt obraz.Nu mai merge ,frate ca astia isi pun manusi de box ca sa fie siguri ca te prind din plin si data viitoare poate nu mai esti la fel de prost. Si cica sa ai incredere in oameni si sa iti iubesti aproapele...what the fuck ?? de fapt acum am ajuns sa iubim departele ca toti is numai pt ei. Am nevoie de o doza dubla de egoism si nesimtire,right now please!!!Bai frate si cati profesori buni am avut la capitolul asta,da io tot cu capu in sac am ramas.Nu s-o lipit nimik de mine si pace buna.Same stupid fool am ramas. As vrea sa vad si eu insfarsit ceva bun din partea cuiva,ceva daruit din inima si fara sa fie dublat de o intentie ascunsa.Cica trebuie sa oferi fara a te gandi vreo data sa primesti ceva in schimb si am facut asta in nenumarate randuri dar surpriza..nimeni nu a apreciat nimic.I've had it.Fuck you all!! Se pare ca bunul simt si bunatatea e confundata cu prostia pe aici pe la noi. Cand o sa invatam sa apreciem ce avem inainte de a-l pierde?? dar totodata ma intreb : "cand o sa incetez din a mai arunca margaritare la porci?"

1st day of school

Mine incepe scoalaaaa :((( Ce poate fi mai frumos decat un orar super incarcat si o vinere in care sa ai de la 12 - 20 acelasi curs cu aceeasi fata la catedra. Bleahhh.... fuck it!! who needs school anyway?? Si cica mai vrei sa te mai si angajezi.Pai mai taca... scoala nu e obligatorie . Ori laie ori balaie.Hi,hi...le-as zice io care din astea doua li se potrivesc ca o manusa,da mi-e ca ma otravesc iar :)). Happy fucking teaching ,duudd!

Reciclati, oameni buni ! Si voi ,oameni rai invatati!

Pentru ca tot sunt un ecolog impatimit m-am gandit sa fac un pic de "galerie" reciclarii.

Pentru ca in urma acestui procedeu dintr-o foaie mazgalita iese una alba, dintr-un plastic mototolit iese o sticla... orice gunoi oricat de nefolositor ar parea la un moment dat ,totusi ajuta la salvarea adevaratelor resurse si comori de la a fi supraurilizate. In plus, evita supraincarcarea lumii de gunoaie pentru ca transforma ceva nefolositor in ceva super util. Ce este in prezent un deseu de care nu sti cum sa scapi mai repede, poate fi transformat in viitor in ceva de care sa ai nevoie sau chiar care sa iti faca placere sa il folosesti. Asa ca spuneti DA reciclarii si nu fiti uimiti daca produsul obtinut in urma acestui proces poate fi de 100 de ori mai bun decat cel initial. Materia, informatia si energia este intr-o continua transformare asa ca de ce sa oprim tocmai noi un proces firesc?!

Iata si cateva argumente mai avizate:



"Reciclarea nu presupune eforturi suplimentare semnificative


Fata de alte metode ecologice, reciclarea este cea care presupune cel mai mic efort din partea consumatorilor. Deseurile menajere trebuie sortate inainte de a le arunca in containere separate pe tipul de deseu acceptat (plastic, sticla, hartie etc). Deci pentru consumatorul de rand reciclarea presupune doar putina atentie la sortarea deseurilor.



Beneficiile reciclarii supra mediului inconjurator


Acum sa vedem si beneficiile pe care le aduce reciclarea asupra mediului inconjurator:
Reciclarea reduce cantitatea de deseuri ce trebuie depozitata in gropi de gunoi sau incinerata
Fiecare tona de hartie reciclata salveaza 17 copaci
Energia pe care o recuperam cand reciclam un pahar de sticla poate alimenta un bec pentru patru ore
Reciclarea reduce numarul de agenti poluanti din aer si apa
Reciclarea reduce semnificati cantitatea de emisii de CO2 realizata prin extragerea si prelucrarea minereurilor
Se foloseste cu 95% mai putina energie pentru reciclarea aluminiului fata de cea necesara producerii din materii prime (60% in cazul otelului, 40% in cazul hartiei, 70% pentru plastic si 40% pentru sticla)
In America, o data de reciclare de 30% ar fi echivalenta cu a scoate 25 de milioane de masini de pe strazi
Reciclarea ajuta la conservarea resurselor naturale precum lemn, apa si minereuri
Reciclarea previne distrugerea habitatelor naturale ale animalelor, a biodiversitatii si previne eroziunea solului"

http://www.reciclare.org/

Convingator,nu-i asa?

Curaj.. inca mai avem o sansa sa facem lucrurile asa cum trebuie!

Welcome to the master degree.It sucks, you'll love it!

Am intrat la master la fara taxa!!!Eheeee si uite asa am evitat sa arunc 33.500 lei la cosul facultatii.Din fericire pana acum nu am platit nici macar un leu pentru educatie si ma gudur inca o data de subventia de la stat.Chiar radeam cu niste prieteni odata si ziceam ca daca as muri maine nu ar plange nimeni pentru ca nu mai sunt ,ci doar pentru ca s-a investit atat in mine pana acum. E..prietenii, ce sa zic ...te fac sa te simti bine in momentele critice. Stiu, stiu, poate va intrebati daca mai am nevoie de dusmani daca am astfel de prieteni , dar nu pot sa va zic decat ca ii ador asa, veninosi si carcotasi cum sunt ei.

Am avut super mari emotii la interviul pt admitere pentru ca ma intrebau,intre altele, o chestie super simpla : "de ce ai ales sa vi la masteratul asta?" . Nu stiam care raspuns ar fi mai potrivit: 1) pentru ca nu mi-au ajuns 3 ani nenorociti la faultatea asta de kkt si imi doream sa va mai vad fetele inca 2 sau 2) pentru ca nu ati reusit sa imi predati toata materia prevazuta in anul 3 si mai vreau inca 2 ani de master ca poate asa o sa terminati si voi tot ce era prevazut in programa sau 3) pentru ca mai am timp de pierdut in viata si m-am gandit sa-l irosesc cu spor dormind cu capu pe banca in timp ce predati -pardon ce cititi - de pe peretele unde va proiectati cartea in word (nici macar un ppt de 2 lei facut in 10 minute in pauza de o tigara ). Aveam multe argumente solide pentru alegerea facuta si nu puteam sa ma horarasc asupra unuia cu care sa ii conving ca merit sa intru pe loc fara taxa.

Niciodata nu am putut sa am de-a face cu ceva ce nu inteleg si nici nu am putut sa "vand" o idee sau o imagine in care nu cred. Si acum ma intreb ce am facut sa ii conving . Poate ca intre timp, lovindu-ma numai de falsuri, viata m-a slefuit pana m-a transformat si pe mine in unul. Am constatat ca fac fals si uz de fals sau mai bine uzurpare de identitate. Finally i am a real fake - the product of our society...and i feel like shit!

Drumuri

Am in fata un drum si in spate altul.In dreapta si in starnga alte carari serpuiesc pentru a se uni la mijloc,exact unde ma aflu eu.

Mergeam azi pe strada care duce la blocul meu si ma uitam pierduta pe cerul brodat cu nori.Din spate imi batea soarele si asa am ajuns sa ma vad insotita de umbra care era mereu cu un pas in urma mea.Gandul imi era dus departe.Imagini si oameni imi veneau in minte. Multe faze traite si o gramada de priviri sau inflexiuni ale vocii care au facut mereu sa se nasca cate o emotie in mine,acum invadau pana la ultimul colt al mintii.

Si ma simteam singura pentru ca in final nu am avut niciodata sansa de a fi insotita de cineva pentru un timp prea lung.E exact ca un blestem care te urmareste si iti taie mereu aripile atunci cand incepi sa zbori mai cu avant.Am pierdut mult pana acum insa am invatat cate ceva din fiecare experienta si la finalul povestii mi-am strans mereu visele in pumn si am pornit mai departe impinsa fara vointa mea de un vant al uitarii care ma infasura intr-un val ce ma facea nevazuta si ma ducea din ce in ce mai departe de ce avusesem pana atunci.

Nu am renuntat niciodata la oameni,relatii, situatii sau lucruri pentru ca sunt un om care isi doreste mult prea mult ceva al lui. De fapt nu mi-am dorit decat sa fiu iubita si acceptata asa cum sunt dar pana acum nu s-a intamplat asta.

In final mereu m-am uitat in jur si nu am vazut pe nimeni. Mereu am ramas eu singura pe strada mea cu asfaltul incins ,in care se oglindea o umbra.Si nici macar ea nu tinea pasul cu mine...pana si ea statea mai in spate.

Uneori merg prea repede ,alte ori prea incet si ori raman in urma ori ajung cu mult inainte. Dupa atata timp inca nu am reusit sa imi realizez o structura maleabila si inca nu reusesc sa ma adaptez la diverse situatii. Ma simt ca un peste pe uscat.Sunt straina de mai tot ce se intampla in jur.Nu reusesc sa ma identific mai cu nici un sistem de valori nou dezvoltat sau cu conceptii intoarse cu susul in jos.Si inca mai trag cu dintii de credulitatea asta imbecila care ma face sa ma incred in oameni si sa sper ca un cuvant dat sau o vorba spusa va mai avea greutatea de alta data.Pana atunci calatoresc singura prin viata asta si din cand in cand ma intovarasesc cu oameni care imi par asemenatori mie.Si asta se sfarseste de indata ce constat cu amaraciune ca nu e asa.

Ingrozita ma intreb daca mereu va fi la fel si daca imi e chiar menit sa nu am pe nimeni langa mine.Mereu ma intreb daca pe drumul meu va aparea cineva care sa vrea si sa poate sa mearga umar la umar cu mine.E greau sa ti pasul cu un om lovit de atatea ori si din atatea parti si iti trebuie multa rabdare si vointa sa faci asta,insa se pare ca in lumea asta in care totul se deruleaza cu viteza luminii ,nimeni nu mai are rabdare sa faca asa ceva..

Familie si prieteni..niciodata nu am dus lipsa de asa ceva, insa deja sufletul meu simte nevoia unei iubiri de alta factura .I just want to be happy...I want to love and be loved....is that so much to ask?

Rondelul meu - de Alexandru Macedonski

Pentru ca ura nu-ti hraneste sufletul decat o perioada scurta de timp care ii este necesara sa ti-l distruga.
Pentru ca iertarea are rolul de a te impaca cu tine si cu cei din jur,dar mai ales de a te transforma intr-o persoana mai buna si mai inteleapta.
Pentru ca iubirea este centrul universului meu si fara ea nu pot sa traiesc.
Pentru ca iubesc iubirea si pe cei care stiu sa o primeasca asa cum se cuvine .
Pentru ca versurile astea mi-au aratat frumosul acolo unde era totul hidos si lumina acolo unde era intuneric...

"Când am fost ura am fost mare,

Dar, astazi, cu desavarsire

Sunt mare, caci mă simt iubire,

Sunt mare, căci mă simt uitare.



Esti mare când n-ai indurare,

Dar te ridici mai sus de fire

Când ti-este inima iubire,

Când ti-este sufletul iertare.



Stiu: toate sunt o-ndurerare,

Prin viata trecem în nestire,

Dar mangaierea e-n iubire,

De-ar fi restristea cat de mare,

Si inaltarea e-n iertare. "

Reveniri

Revenirile in timp ma inspaimanta.Candva, mama mi-a spus sa nu privesc niciodata inapoi pentru ca nimic nu va mai fi cum stiam eu si atunci dezamagirea ma va cuprinde.Nu demult mi-am pus ochelarii de cal tocmai din dorinta de a privi numai inainte, dar usor ,usor nevoia de a ma tortura sporeste si am inceput sa imi intorc capul si sa incerc sa privesc peste umar.Si lumea mea privita astfel, e zugravita in milioane de imagini distorsionate care ma nimeresc direct in inima.Sunt iar in gara cu o valiza grea si am impresia ca nu o mai pot duce dupa mine.Simt nevoia sa ma opresc si sa o golesc pentru ca numai asa cred ca voi putea merge mai departe. Aud vocea vibranta a celei care anunta ca trenul in care ar trebui sa ma sui, va pleca de pe peronul 1 si incerc sa fug pentru a-l prinde ,dar valiza asta grea ma tintuieste pe loc.Stiu ca va pleca fara mine......va mai pleca inca o data fara mine si cand se va intoarce voi fi tot eu, acolo, in acelasi loc,asteptandu-l.Si atunci...atunci va fi trecut timpul si peste mine si nimic din ce a ramas in urma nu va mai aduce cu ce fusese odata.Vreau sa ma uit in urma dar nu imi mai pot intoarce decat capul si campul vizual imi e mult redus. Nu mai vad nimic ....sau poate...poate ca ceea ce as vrea sa mai vad e undeva acolo intr-un unghi mort si ,de ce nu, poate chiar ma priveste .E trist sa vrei sa mai gasesti ceva din trecut si sa realizezi ca nimic nu va mai fi la fel.Si intr-o situatie ca asta, as multumi lui Dumnezeu de 100 de ori daca Google-ului m-ar putea ajuta sa regasesc ce am pierdut acolo, atunci, in gara vietii.

No Ordinary Love

No Ordinary Love
Asculta mai multe audio Muzica

Apusul rasaritului

Dupa atat de mult timp in care am asteptat minunea aia sa se intample,insfarsit se intrevede o raza de soare si pe strada mea prafuita.La fiecare ploaie de lacrimi ,praful se uda si se transforma intr-un noroi care actiona asupra mea asemenea unor nisipuri miscatoare.Si cu cat lacrimile curgeau ,cu atat noroiul devenea mai fluid si parca ma inghitea.Cu o mana am strapuns stratul gros de glod si am simtit caldura unei altei maini care m-a apucat si ,cu o forta de nedescris a inceput sa ma traga din mlastina in care ma afundasem.S-a chinuit mult ce-i drept sa ma aduca la lumina si inca mai am urme de noroi pietrificat pe piele.Cu fiecare bucatica pe care o indepartez ,devin mai usoara.Insa plumbul de pe suflet atarna din ce in ce mai greu."Flori de plumb" s-au asternut peste inima mea care se zbate din greu introducand din cand in cand cate o extra sistola.Este trapul acela in care am obisnuit-o sa bata si stiu ca daca ar avea gura mi-as fura-o rau de la biata mea inimioara chinuita.

Departarile ma fac sa ajung acolo unde numai gandul cu viteza lui nemaintalnita poate patrunde.Am deschis ochii si am vazut cerul inrosit de norii sangerii ai diminetii adormite.M-au durut ochii pentru ca raza a fost mult prea puternica.O salva de impulsuri nervoase mi-au supraincarcat caile senzitive si dintr-o data creierul meu a fost bombardat de informatie.Caile mororii au fost anesteziate si am ramas asa "uitata" in zare.

O holograma se intindea in fata mea si rauri de sentimente curgeau in mine in toate directiile.Ingerul meu...unde disparusei?Am crezut ca m-ai parasit.Ultima oara ne-am despartit la un apus de soare cand marea a inghitit mingea de foc si aburii grosi se iprastiau in vazduh. Si acum.... acum te-am regasit la un rasarit.Sa fie el un nou inceput pentru noi?Dar mi-e frica sa nu fie exact asa cum imi doream eu.Mi-e groaza ca dupa atatea dorinte inabusite si vise uitate acolo intr-un colt de rai imaginat numai de mine,voi ajunge sa am ceea ce imi doresc.Dorintele materializate si tangibile ating o coarda sensibila in subconstientul meu.Dar daca?Daca o sa am ceea ce mi-am dorit mereu?Atunci dupa ce o sa mai plang?Atunci la ce o sa mai visez si la ce o sa mai sper?

Cred ca imi e frica sa simt fericirea.

Being happy doesn't mean that everything is perfect. It means that you've decided to look beyond the imperfections.

Rasta Fuck :))

Sincer... la ce fete au astia cred ca doar pastilati sau fumati ar putea sa faca niscaiva prostioare.Restul e can-can :)).Oricum,super tare ideea

Toiagul vietii

Sunt momente ca astea cand as lasa totul in urma si as pleca.Inca ma mai atrage mirajul acelui oras boem subintitulat micul Paris.Inca imi mai aduc aminte cand am iesit de pe bancile liceului si ,cu un mare entuziasm incercam sa imi conving prietenii sa plecam la Bucuresti la facultate constienta fiind ca acolo imi voi gasi adevarata cale in viata.Insa nu am reusit...regretele imi aduc in prim plan mereu o tanara plina de sperante si dornica sa se afirme,insa mult prea lasa ca sa riste tot ce avea pentru a fugi in urma unei himere cum o chemau altii.Si acum regret ca nu am facut pasul acela.Ma tinea priponita de glie o relatie de 4 ani si o mama care ramanea singura in urma.Mi-am sacrificat toate visele pentru ca,asa cum fac mereu,am pus pe altii mai presus de mine.Acum ma aflu din nou la o rascruce si ma gandesc ca probabil,ca de obicei ,nu mi-am invatat lectia si voi renunta la tot din frica si comoditate.Mi-e tare bine in mocirla asta calduta,proaspat epurata si tratata.Sentimentul de ratere si regretul mi-au fost mereu tovarasi nepoftiti in drumul meu anevoios.Si acum imi mai suna in ureche cuvintele spuse de o prietena de-a mea:'' Cum e posibil sa ajungi la 22 de ani si sa ai atatea regrete??''.Hmmm...am zambit amar si cu ochii plecati i-am zis: ''C'est la vie'',intr-n mormait fara fond .Sunt mult prea fixa pentru a ma putea avanta in viata fara un sprijin.Nu voi reusi sa fac asta niciodata si incerc sa ma resemnez.Mereu am avut nevoie de un punct de echilibru in jurul caruia sa gravitez ca un satelit si parca tocmai de asta Dumnezeu mi-a adus un toiag in care am inceput sa ma sprijin .Deja il consider tovarasul meu in viata si mi-am promis ca si eu ,la randul meu voi face tot ce imi sta in puteri ca sa am grija de el.Acum nu imi mai ramane decat sa sper ca va fi suficient de puternic sa ma sustina toata viata.

Esente tari sau moi ...conteaza... si inca incerc sa deslusesc misterele unui toiag parca mult prea fin si minutios sculptat...

Bliss-Breathe

Bliss-Breathe
Asculta mai multe audio Muzica

The future is bright,the future is orange!

Hehe..si cik atunci cand o usa se inchide,alta se deschide.Si cum zicea un prieten de-al meu:''Cand ii iei unui om ceva ,trebuie sa ii dai ceva la schimb''.Inca ma mai gandesc cam cu ce o sa ma pricopsesc in viitor.Hope is good!Bring it on!!Pana acum credeam ca nimic in viata nu e intamplator,dar acum mi-am cam schimbat perceptia:nimic in viata mea nu va mai fi intamplator pentru ca am realizat ca,in final i'm the ruler of my world!

Crazy beat!

Si intre pauze de lucru imi mai delectez urechea cu cate un ritm ca asta.Ha !That keeps me going!

Chocolate puma_Sexy Girl

Chocolate puma_Sexy Girl
Asculta mai multe audio Muzica

Finished project

Uite ca a trecut mai bine de o luna si proiectul se apropie la final.Doar o zi ne mai desparte de conferinta de sfarsit si deja stresul si agitatia a cam pus stapanire pe noi.Maine o sa ne prezentam munca in fata la o gramada de ''monstrii sacrii'' care o sa ne studieze fiecare cuvintel stalcit in engleza noastra de balta.
Toata lumea este stresata si crizo-panicata.Exista o miscare continua de documente ,oameni,stick-uri de memorie si laptopuri care circula dintr-o camera in alta.Usile la camerele noastre de la camin sunt larg deschise si fiecare intra ca voda prin loboda si isi baga nasul in treburile vecinului.Unii scriu,altii prezinta altii dorm sau se mai delecteaza cu cate o tigara pe care o fumeaza pe furate pe balconul ce clocoteste sub soarele neprietenos de arzator.
E o mare nebunie aici si toata agitatia asta imi place.Ma face sa ma simt ca intr-un stup de albine in care fiecare zumzaie cum poate mai tare si trage sa isi faca cat mai bine treaba.
E deja al treilea an in care iau parte la asa ceva si de fiecare data iubesc partea asta zapacita de la sfarsit.
Maine dupa ora 1 toata munca noastra va fi deja expusa la workshop si o sa ne uitam unii la altii cu o fata din aia tampa si cu ochii umezi -de emotie bineinteles :P si o sa ne amintim cum a inceput tot si cum a fost prima zi in care ne-am cunoscut.O sa ii mai dam si cu cate un high five si thumbs up ca doar a fost totul well done.
In final ma uit in urma si ...vad trei veri scurtate de acest proiect,zile de plaja ratate ,nopti pierdute,stres dar si distractie,prieteni dar si dusmani.La final trag iar linie si ma uit ce am castigat:experienta :)) si un pumn de prieteni de peste hotare.Destul de bine pt cat am pierdut,nu-i asa?!

The good part of a bad life

Si uite ca a trecut si Liberty parade de anul asta.Nu mai fusesem niciodata si imi doream super mult sa ajung.Dupa o zi intreaga de munca ,ajung seara acasa franta de oboseala dar cu toate astea nu ma las,constienta fiind ca a doua zi la 6 jumate trebuie sa fiu in picioare.
Plecam la 12 noaptea din Constanta,alegem drumul spre Negru Voda ca cica ar fi mai rapid si ajungem acolo super repede.
In fata mi se deschidea o plaja invadata de o mare de oameni,o scena superba, lumini si lasere si un beat extraordinar care ma electriza.
Asemenea senzatie nu am mai trait niciodata...eram inconjurata de o multime de oameni care dansau fiecare cum si pe unde apuca,muzica aia parca ma hipnotiza si imi trimitea un fior prin tot corpul.Niciodata nu m-am simtit mai libera ca atunci.Eram fericita si cred ca pentru prima oara am realizat ca aceasta fericire poate veni chiar si din cele mai simple lucruri.Nu mi-a trebuit prea mult:o gasca mare de prieteni sonati si cu chef de distractie,o plaja inundata de oameni ,cerul cu stele si o muzica al carei beat ma elibera de toata energia negativa.
A fost o nebunie!Am ajuns acasa pe la 4 dimineata -si acum regret ca am stat asa putin ,dar a doua zi ,mai precis dupa 2 ore jumate de sleep,imi venea sa arunc telefonul de primul perete cand a inceput alarma sa sune.
Plec de acasa in mare graba,ajung la universitate unde ne astepta autocarul care ne ducea la Tulcea.Aveam un ghid vorbitor de engleza care sa le explice prietenilor nostrii de peste ocean minunatiile pe care le vor vedea in delta.Super tare omu' a reusit sa se transforme rapid in ''one man show''.Cam rar intalnim oameni de asemenea factura.In fine..sa revenim la oaia noastra.

Ajungem in Tulcea,unde ne astepta un vaporas ''1st class'' :P,cu care ne-am plimbat fizicul impunator pe canalele Dunarii.Ce pot sa zic...paradisul biodiversitatii se deschidea sub ochii nostrii ,scaldat de un soare arzator de luna iulie.
Dupa ore de plimbat asa si un pranz super yammy luat pe vapor,ajungem seara inapoi in Tulcea,super relaxati si cu retina maxim gudurata.Pe drum,alte explicatii mege interesante si funny ale ghidului ..ajungem in Constanta unde suntem iar intampinati de o ploaie sanatoasa de vara ca si data trecuta.Ce sa zic...s-o razbuna oare Constanta pe noi pt ca nu o mai preferam pt petrecerea timpului liber?

Utilitatea inutilitatii

Si ma gandesc mereu cum e viata...astepti ceva cu atata nerabdare si atunci cand primesti ceea ce ti-ai dorit iti dai seama ca de fapt nu e asa cum iti imaginai tu si ca nu il mai vrei.Asteptam proiectul de vara ca pe painea calda si ma gandeam mereu la iesirile alea pe teren si la toata agitatia caracteristica.Bineinteles ca am pornit totul cu dreptul ,doar ca e cam accidentat .Iesim pe teren cu vaporasul pe Siutghiol-echipa mare -toti nerabdatori sa isi faca treaba.Incerc sa urc niste scari de metal,cam abrupte,ce-i drept si reusesc sa dau cu piciorul in marginea scarii si sa imi dezlipesc unghia de la degetul mare de la picior.Ajung pana in fata vaporului-nici eu nu stiu cum,vad sange cum curge de la unghie si incep sa pierd contactul cu lumea.Apuc sa-i zic unui coleg ca imi e rau si o sa cad.Ma trezesc dupa cateva minute cu spirt pe la nas si un bandaj cat casa la picior.Soc si groaza-tot ma durea ca naiba.Dupa ce se termina toata treaba,ajung si la spital unde imi e scoasa unghia,spre disperarea mea care oracaiam si ma zvarcoleam ca un drac,asta cu toata anestezia lor.
Bineinteles ca de atunci,in fiecare dimineata injur cu drag si spor ,cand suna ceasul cu o ora mai devreme pt ca tb sa ajung si la spital sa imi schimbe bandajul.
Intr-un final,dupa multiple sontacaieli si frigidere umplute de soferii nervosi care ma injura mereu pt ca traversez strada ca melcul pt ca nu pot merge,ajung la laborator unde ,spre disperarea mea din nou ,petrec toata ziua.E exact ca si cand te-ai apuca sa iti bati joc de un leu si sa il tii in cusca.Colegii mei s-au saturat deja de atata teren si interviuri si eu la fel de atatea analize facute in laborator,aer artificial si stat cu posteriorul pe scaun.Nimic nu ma poate face sa ma simt mai inutila si ajung la un paradox:prin inutilitatea mea in ceea ce priveste iesirile pe teren,sunt utila in laborator.E exact ca si cand as fi in balans si la un moment dat ceva se rupe si o parte incepe sa atarne mai greu decat alta.
Plec de aici terminata psihic pentru ca mi-a mai trecut inca o zi fara sa fac ce imi doresc si ajung sa cred ca in viata asta voi face mereu numai ce nu imi place.
M-am transformat intr-un soarec de laborator -imi mai lipsesc ochelarii aia mari si rotunzi si ma confund lejer cu Dexter.
As vrea sa am si eu un buton pe care sa apas fara sa ma intreb '' uuuu...what does this button do??''si sa se schimbe tot exact asa cum vreau.Dar sunt constienta ca mai am mult de lucru pana sa inventez propria masina a timpului.
Si zic mereu ,de cand am inceput proiectul..ehhh,fuck.I hate my life,insa sunt ferm convinsa ca se poate si mai rau si atunci ma inveselesc un pic si imi zic bineinteles ca totul va trece si voi fi bine.Nu stiu insa cat va mai tine si prosteala asta.M-am cam saturat sa sper si sa vanez cu harponul soarele asta blestemat care nu vrea parca nici de-al dracu sa iasa pe strada mea.DE la atat intuneric mi s-au atrofiat deja o parte din simturi.Cred ca anestezia aia s-a localizat in alta parte si ma mentine mereu in aceasta amorteala care ma imbata.
Trebuie sa ma trezesc dar mi-e frica sa ma agat de o raza de soare pentru ca nu vreau sa ma ard din nou.Raman in continuare in penumbra ,primind din cand in cand cate o cuanta de lumina desprinsa din acea raza care pana nu demult ma incalzea.Insa lumina care ajunge la mine devine,din pacate, din ce in ce mai putina si imi e frica sa nu mor inghetata.

Croitorul batran - Octav Bancila

Azi am fost intr-o excursie pana la malul Dunarii,pentru a le arata colegilor de peste granita o mica parte din minunata ''Dobroja''.Am ajuns in satul Capidava -unde am vizitat ruinele si bineinteles ca noi,romani simtitori ne-am tras o tona de poze de Hi 5,in timp ce brother americans nu mai conteneau sa se minuneze de superbul peisaj.A urmat o vizita la muzeul din sat ,unde ,credeam noi ca vom gasi un fel de muzeul satului.Ei bine,surpriza...am dat peste o colectie privata de 200 si ceva de picturi originale ,care a fost donata satului de un doctor ce s-a nascut acolo si ai carui parinti au fost profesori in acest satuc.Am descoperit picturi de Tonita,Bancila,Luchian ,Petrascu si altii si am ramas surprinsi de bogatia inestimabila a acestor oameni din Capidava.Dintre toate,mie mi s-au cam lipit ochii de Croitorul batran a lui Bancila-am incercat sa gasesc pe net o poza color,dar..no joy si pozele facute de mine au iesit ca naiba datorita talentului meu fabulos de fotograf.

Dupa culturalizarea intensa de la muzeu,am aterizat la o masa organizata la carciuma satului,unde ne-am cinstit cu nitica mancare traditionala si afinata.Eh..ce pot sa zic...viata de caine si pe noi :))

Recomand cu caldura zona Capidava-Topalu.Pentru cei care iubesc Dunarea si peisajele grozave care se creeaza in aceasta zona..chiar merita sa dati o fuga la pescuit sau un gratar ceva.

Dupa o jumate de zi petrecuta pe acolo,ne-am intors ghiftuiti,morti de oboseala dar muult mai relaxati si am fost intampinati de o ploaie torentiala de vara ,asa sa simtim si noi ca intram in Constanta.

Nimic in viata nu e intamplator!

Agitatie - plictiseala,fericire -tristete, entuziasm-sictir...am constatat ca toata viata mea se bazeaza numai pe contradictii.Pe situatii in care ma apar de musca si altele in care nu am timp nici sa beau o cana cu apa.Momente in care simt ca traiesc cu adevarat si momente in care am impresia ca fac umbra pamantului degeaba.Insa ceea ce am vazut mereu este ca nimic in viata nu este intamplator.Mereu primim semne care ne indica drumul pe care trebuie sa o apucam,insa de cele mai multe ori nu le vedem sau inchidem ochii intentionat tocmai pentru a le evita.Nu puteam sa dau sens multor lucruri din viata mea tocmai pentru ca nu reusam sa fac legaturile intre persoane, situatii si mine.Nimeni nu a aparut in viata mea fara un motiv,chiar si atunci cand am fost ranita ,am invatat ceva.Nici o situatie in care am fost pusa nu s-a petrecut la voia intamplarii.Viata mea se desfasoara cu exactitatea unei ecuatii matematice,nimic nu e in plus sau in minus atunci cand trag linia la final.
Imi amintesc ca atunci cand eram mica tata ma ducea dese ori la plimbare in parc sau printr-o padurice aflata nu departe de casa.Avea mereu tendinta sa imi arate fel si fel de insecte,animale si plante , incercand parca sa ma faca sa le indragesc.Mereu veneam acasa la mama cu cate o soparla,un borcan plin cu gandaci negrii,gargarite,greieri sau alte lighioane care o faceau sa se cocoate pe masa si sa urle la tata cat o tineau puterile:iar ai lasa-o pe asta mica sa imi aduca toate gajdaganiile in casa?!Iar el razand pe sub mustati ma impingea in fata cu un buchet mare de flori pe care le culesesem din acelasi loc de unde adunasem si orataniile.
Apoi,cand am mai crescut a inceput sa ma invete despre diferite pasari,pestisori ,copaci si sa ma faca sa imi doresc un animalut de casa de care sa am grija.Uite asa am ajuns,spre disperarea mamei,sa am hamsteri,porcusori de guineea,papagali,acvariu cu pestisori,pisica (bine ,nu pe toti in acelasi timp :))
Cand am terminat scoala generala,dupa capacitate,trebuia sa ne depunem optiunile pentru liceul unde vroiam sa dam.Eu vroiam la filologie si asa ca am pus toate liceele cu profil uman primele,urmate de cele la real.Imi amintesc ca doamna diriginta mi-a sugerat sa strecor intre cele doua tipuri si fostul liceu sanitar-cu profil chimie-biologie,asa,just in case.Repartizarea facuta de calculator in functie de medie m-a adus pe bancile liceului sanitar unde am mancat pe paine biologia si chimia.Ironic,pentru o persoana care vroia sa invete despre literatura si limbi straine,nu?
Termin si liceul convinsa ca macar de data asta o sa fac ce imi place:vroiam sa dau la jurnalism sau stiinte politice insa auzisem eu ca daca dai la ecologie si protectia mediului ai toate sansele sa lucrezi pe urma la OPC...nimic mai fals.Depun dosarele la stiinte politice si la ecologie,in ideea ca a doua varianta era de rezerva pt ca nu voi avea probleme sa intru la fara taxa la prima.Surpriza din nou...am intrat la ecologie si protectia mediului...Ironic din nou pentru o persoana care vrea sa faca politica sau sa scrie reportaje.Am ajuns astfel de unde am plecat,atunci cand tata imi prezenta natura inconjuratoare.
Exact ca si cum drumul meu in viata este bine trasat de Dumnezeu si oricat de mult mi-am dorit nu m-am putut abate de la el.Dupa ani,am realizat ca inca de mica parca tata mi-a urzit sa o iau pe drumul asta.Inconstient ,mi-a pus bazele pentru ce avea mai incolo sa imi fie meserie.Si acum ma mai gandesc de ce nu imi pot accepta calea data de sus ,daca totul a fost atat de clar mereu.Si daca tot se insista atat de mult,vreau macar sa cred ca viitorul va suna bine...

Azi urasc tot ce are legatura cu ecologia:dezvoltare durabila,fotosinteza,tesuturi palisadice si lacunare,o mie de specii de plante si animale denumite de gramada de destepti in latina....Mi-au mancat ficatii!!what the fuck?!Who needs this shit anyway?!Tot nu o sa folosesc nici 50% din ce am invatat in facultate.

Oricum dupa ce o sa termin parca vad ca o sa imi asigur un loc intre sutele de absolventi de ecologie care asaza Tnuva pe raft in Carrefour.Sper macar sa nu fie iaurt cu capsuni :P

Si daca totusi o sa sar peste aceasta ''minunata'' sansa in campul muncii si o sa imi pot face meseria,cred ca la cat m-am chinuit cu toate porcariile invatate,de ciuda m-as razbuna si as incerca chiar sa fac ceva pentru Mother Nature.Ca pana la urma sunt si eu un mic aparator al mediului,ce basca mea..

NO COMMENT..

Cine moare?

de Pablo Neruda

''Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere unefort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi... ''

Factura timpului

Sirul clipelor ce ne alcatuiesc viata,curge iremediabil in defavoarea noastra daca nu incercam sa le exploaram la maxim.Si atunci,timpul devine pierdut si ajungem la un anumit punct in viata cand incepem sa ne facem niste ''socoteli'' si uneori,din pacate cheltuiala e prea mare.La casa,viata ne da un bon kilometric pe care este trecuta risipa timpului care ne costa foarte mult.Pentru unii e grav,ar vrea sa se imprumute pentru a plati ,dar nu au de unde;pentru altii suma este exact atat cat mai au ei in desaga,iar pentru unii mai norocosi ...e atat de putin de platit incat le mai si ramane.Dar in final cu totii achitam factura timpului.
Suntem tineri,ce ne pasa..cand viata e asa frumoasa!Da,dar tocmai de aceea trebuie sa ne agatam de fiecare clipa si sa o intindem la maxim,pentru ca in final sa nu ne para rau pentru sanse neexploatate,decizii neluate la timp,trenuri pierdute undeva prin gara vietii.
Se zice ca unele trenuri nu trec decat o data in viata...depinde doar de noi daca ne suim in ele sau nu.Cred ca un anumit tren iti poate schimba cu adevarat existenta,insa iar depinde de noi daca alegem sa calatorim la clasa a II-a sau la clasa I.
Asta deosebeste oamenii ''mici'' de oamenii ''mari'':curaj,initiativa si atitudine.Depinde doar de noi cate scari vrem sa urcam ,pentru ca pe tabla de sah a vietii Dumnezeu nu ne muta ca pe niste pioni,ci ne creeaza doar canalele de deplasare.Restul...it's up to us!

Cand vezi numai ce se vede, cand auzi numai ce se aude si cand stii numai ce se stie, e limpede de ce esti un oarecare

Superficialitate intr-un glob de sticla

Azi pentru a nu stiu cata oara m-am simtit straina in lumea asta de sticla in care ma invart cu sau fara voie.Prea multe luminite si briz-briz-uri ,prea multa lucire sterila.Falsul spectacol al unor oameni mici,care s-au cocotat pe ditamai picioroangele pentru a se putea sui pe scena circului de zi cu zi.In realitate totul e static,mort....nimic nu reuseste sa aprinda in mine acea scanteie care s-a stins.Si in acest glob de sticla care ma sufoca,a devenit parca enervanta miscarea mea browniana.Un drum mult prea intortocheat care ma duce nicaieri.

M-am saturat de zambete false,oameni mici deghizati in uriasi,nebuni inchipuiti,genii in mizerie si papusi Barbie.Vreau sa vad oameni adevarati cu emotii si sentimente,cu bune si rele,cu lacrimi si zambete.M-am plictisit de oameni aparent perfecti,cu o ''vasta experienta de viata'' a caror problema majora a fost dintotdeauna ce culoare sa isi mai picteze unghiile sau ce model de masina sa aleaga,dar care incearca sa dea lectii de viata si palme morale celor care au scuipat cu amaraciune viata de atatea ori.Intr-un final,constat cu tristete ca mai totul paleste in fata unor carpite cu iz de mare brand sau a unor fiare cu 4 roti.

Superficialitatea si egoismul....le urasc si la fel si pe cei care le poarta cu nonsalanta dupa ei.Ii urasc tocmai pentru ca ii invidiez.As vrea sa ma opresc din a mai privi dincolo de geamul de sticla si din a mai incerca sa caut cu lupa cate ceva frumos in fiecare persoana .Cred ca asta mi-ar aduce mai multa fericire si liniste.Cateodata imi e greu sa inteleg ca de unde nu e nici Dumnezeu nu cere si ca de fapt nimeni nu merita osteneala.

In final,ma uit ca doar cei ce iau viata in ras ,castiga la marea loterie a vietii si ca bonus....mai putine riduri si implicit mai putini bani de dat pe reparatii faciale :))

Imprejurarile ma imping sa cred ca in lumea asta de acum in care bunul simt a ramas de mult corigent,in care majoritatea oamenilor se folosesc de cine apuca si iubirea e utilizata doar ca un pretext meschin pentru a ajunge in pat sau la cardul de credit al cuiva,nu pot face fata decat cu superficialitatea si raceala acestor creaturi care isi spun cu mandrie ''oameni''.

Si vreau sa sper ca totul va mai putea fi bine,dar aceasta iluzie mi-a fost spulberata de prea multe ori.Un fluture de noapte arde doar o singura data in foc...

From now on...pink sa fie!!

De azi am chef sa renunt la tonurile reci si inchise si sa imi machez viata in culori pastelate.De azi nu mai accept gri si negru in viata mea.De azi voi face tot posibilul ca totul sa se transforme in roz...pentru ca insfarsit am realizat ca merit asta din plin.

EU la puterea 365

Ieri ma simteam pierduta,dar azi m-am regasit.Ieri eram pe scara de exit si vroiam sa fug pe usa din spate si sa nu mai vad pe nimeni si nimic.Dar azi...azi acea parte din mine care a luptat mereu s-a trezit si mi-a zis rastit:Sa nu indraznesti sa fugi!Totul este posibil,doar ca imposibilul ia mai mult.
Am zambit amar si am incercat sa gasesc un argument pentru a-mi intari decizia,dar nu am reusit sa scot nimic importiva ingerasului razboinic.Am incercat sa-i spun ca am obosit si ca e tare greu sa inoti importiva curentului,insa mi-a aratat imaginea unor oameni care chiar nu mai au nimic de pierdut in viata si care,cu toate astea nu au renuntat.Am realizat ca oricat as fugi de oameni si de probleme,de fapt o sa ma am mereu si de mine nu am cum sa fug niciodata.Asa ca nu am incotro...show must go on....
Mi-am luat inima in dinti din noi si am fugit pe scari lasand in urma exit-ul.Pe masura ce ma indepartez de el si ma adancesc in labitint simt fiorii necunoscutului si nesiguranta fiecarui pas pe care il fac..Dar e bine..
Ma uit in urma si ma vad pe mine-cea de ieri -ca intr-o oglinda aburita si observ ca pe masura ce ma indepartez de ziua precedenta,parca incep sa capat culoare.Adio,cea de ieri.Bine ai venit cea de azi,te astept,cea de maine....365 de zile,365 de variatii pe aceeasi tema:EU.

Be careful what you wish,because it can come true!

I want everything to end.I just can't take it anymore,but i think all the time...what the fuck...it's gonna pass anyway...but when?i say disappointed to my self.
I stopped one second and i thought..oh my God,what if it's gonna end after all?!What am i going to do?.
All the time we aren't ok with the things that happened in our lives and we want more....we spend all our lives chasing dreams and wanting more,but we forget the most important thing that keeps us going:LOVE.It's in out nature to ignore simple things that can actually bring us happiness,and we complicate our existence with no reason.
Life is made out of simple things,it depends only on us if we take the time to stop and see them.Without all this we get trapped in the life's cage and we forget to smile.We start to feel strangers in our own life and when we realise what we lost, sometimes it's too late.We say...ok,I've got rid of what was disturbing me,but why am i so unhappy now?I thought that when everything was going to end i could be happy.I want that thing back.I thought it was annoying me,but now i miss it.When things like this happened we remember that saying:''be careful what you wish,because it can come true!''.
I went through this all the time and in most cases i regretted that i asked for something in the first place.We aren't always right in choosing what it's best for us.Sometimes we are blinded by our wish and we are able to do what ever it takes to accomplish it,but when we get it we realise that we were wrong and that we fought for nothing.
We think that next time we'll be more careful ,but surprise.....we are going to act the same because we are only human.

De multe ori am incercat sa definesc dragostea,insa parca niciodata nu mi-au ajuns cuvintele .E ceva simplu sau complex?Este ceva mai frumos decat orice pe lume sau este cel mai trist lucru care ni s-ar putea intampla si de care ar trebui sa ne ferim?Acum depinde de ce parte a baricadei ne aflam:cei fericiti sau cei raniti de acest sentiment.
Dragostea poate fi o mica minciuna a vietii dulce si scurta,multa dezamagire si suferinta camuflata in ceva foarte frumos,o lovitura fulgeratoare din partea destinului care se joaca cu noi sau poate fi o binecuvantare.
Ne indragostim brusc si de cele mai multe ori de cine nu trebuie.Ne culcam seara si a doua zi cand ne-am trezit,ne simtim inima grea,ca sufocata de ceva ce nu ne da pace.Si nici noi nu putem deslusi aceasta stare pana ce nu avem in fata persoana pe care inima a ales-o pentru a o indragi.In fata acelei persoane inima vibreaza si te face sa-ti pierzi controlul.O dragoste privita cu ochii sufletului este din pacate adesea scaldata intr-o mare de lacrimi care o umbresc si o fac sa isi piarda stralucirea.Si totusi ..nu e mai bine sa ne ascultam inima decat ratiuneasi sa dam frau liber sentimentelor si sa iubim?Pentru ca doar dragostea e alinare dar si distrugere.E ca o flacara al carei foc te mistuie si pana la urma,de ce nu, e exact ca o loterie.Niciodata nu ai certitudinea ca ai tras lozul castigator care iti va aduce dragostea din parte persoanei pe care o iubesti.
Dragostea te inalta si tot ea te distruge aruncandu-te intr-o lume a umbrelor,unde te hranesti cu amintirile ce ajung sa fie asemenea cioburilor care ti se infig in suflet.Si sangerezi,sperand ca timpul va trece si vei putea da uitarii tot ce simti.
Toate dezamagirile dor,insa cele mai puternice vin din partea persoanelor pe care le iubim cel mai mult tocmai din cauza faptului ca nu ne asteptam la o lovitura din partea lor si ne pasa...
Totusi ,dragostea adevarata va ramane cel mai frumos sentiment care exista pe pamant.Este pura si sublima pentru cei ce o primesc si ii inteleg mesajul .Dar pentru ceilalti?
Oare dragostea este chiar o flacara capabila sa imoaie chiar si un suflet inghetat?Este ea o forta fara limite care poate trece peste orice obstacol?Ei bine,dragostea adevarata invinge orice.Sfideaza spatiul si timpul.Nu tine seama de categorii sociale,avere sau culoarea pielii,e comuna tuturor pamantenilor.E un dar de la Dumnezeu,care ne lumineaza sufletele.
O iubire impartasita e cel mai frumos cadou pe care ti-l poate face viata.E acea sansa de a fi cu adevarat fericit si implinit,cel ce o detine fiind o persoana cu adevarat binecuvantata si norocoasa.

Spark of insanity-SUPER stand up comedy!!

Cine n-ar sparge o dacie pe prafu asta?!....:P

100 m till the finish line

Frustrari,vise pierdute,imagini care imi trec haotic prin fata ochilor...toate s-au strans parca acum sa ma sufoce si vad cum viata ma impinge spre claustrofobie pentru ca incepe sa se asemene din ce in ce mai mult cu o casa ai carei pereti se apropie din ce in ce mai tare si simt ca o sa fiu strivita.O avalansa de ganduri se nasc in fiecare secunda si ,din prostul obicei pe care il am, supraanalizez totul.Disec orice zvacnire launtrica si parca imi fac o monografie a constiintei.Vreau un scurt circuit...vreau sa ma deconectez de tot si de toate.Vreau sa reusesc sa imi gasesc fericirea si linistea in mine.Vreau sa scap de prostul obicei de a-mi gasi fericirea si echilibrul in alte persoane.Vreau sa am linistea care atat de mult imi lipseste.vreau sa ma bucur de un lucru cat de mic,insa sunt constienta ca m-am blocat in niste teluri care nu ma lasa sa ma impiedic in lucruri marunte.Vreau sa rad,insa orice zambet incerc sa schitez ma face sa ma simt ca intr-o poza facuta in vremuri bune,demult apuse.Si nici lacrimile nu mai au acelasi gust,parca si ele s-au schimbat. Si ochii...ochii imi tradeaza toata lumea interioara,ma dau de gol si imi pun sufletul si sentimentele pe tava.Totusi sunt norocoasa pentru ca nu exista prea multe persoane care sa se opreasca sau sa stie sa ma citeasca .
Sunt in cei 100 de metrii ramasi pana la finalul unei curse din viata mea si vad cum in fata mi se ridica un obstacol parca mult mai inalt decat celelalte.Ma pregatesc sa il sar si...mi-e frica.Ma opresc o clipa,imi iau avant si....ma opresc iar.Imi zic mereu ca nu se poate si ca trebuie sa trec.Ma intorc din drum ,imi iau avant din nou si...surpriza...iar ma opresc.In mintea mea s-a blocat ceva si ma lupt cu fantasmele trecutului in care am ramas cantonata.Vreau sa rup lanturile care imi leaga picioarele si sa alerg pe campul vietii.Vreau sa prind viteza si sa alerg fara sa ma julesc,insa deja am multe vanatai .Ma gandesc...oare unde as putea sa mai indes altele...si tot eu ironic imi raspund cu vesnica vorba din popor:’’sa nu ii dea Dumnezeu omului cat poate duce’’.
Noroc nu mi-a lipsit niciodata in viata asta,insa toate greselile mi le-am platit scump.E acel echilibru care nu te lasa sa te prabusesti de tot dar nici nu te lasa sa iti refaci aripile si sa zbori din nou.E acea forta care te tine bine ancorat pe pamant si te face sa simti fierbinteala iadului si racoarea raiului.Acea forta m-a tinut si pe mine in picioare pana acum si m-a atentionat ori de cate ori ma apropiam de taramul de foc. Acum sunt la pamant si incerc sa ma ridic cumva,inca nici eu nu stiu cum...dar nu mai vreau sa mai intind mana si sa ma agat de ceva .Incerc sa gasesc in mine puterea de a merge mai departe,incerc sa las in urma o veche parte a mea pe care o urasc pentru ca ma impiedica sa lupt si sa traiesc viata exact asa cum e ea:cu bune si cu rele.
Incerc sa alerg din ce in ce mai repede si sa prind din urma toata lumea care a trait fiecare perioada a vietii exact asa cum se cuvenea.Incerc sa recuperez cei 6 ani in care timpul mi s-a oprit in loc.Desi am pierdut la start,incerc sa recuperez de la viata ce era al meu si sa-i ajung din urma pe toti cei care au plecat din blocstart inaintea mea. Si,de ce nu...poate chiar sa-i depasesc.

Fumatul cica ucide dar asa-i de buna o tigara,tataaa!

''Same shit,same day''

In fiecare zi mergem pe aceeasi strada prafuita din fata blocului in care locuim si ne indreptam spre ‘’rutina noastra cea de toate zilele’’.Asa cum ar zice un bun prieten de-al meu’’same shit different day’’.si cum ar zice contemplativ la faza asta americanu cu o spranceana rdicata...well...la noi e deja un fel de ‘’same shit,same day’’ pentru ca asa de tare ne-am adancit in rutina incat am devenit de-a dreptul robotizati.Suntem programati sa facem ce ‘’am invatat cel mai bine’’.Si de fapt...ce am invatat cel mai bine?
Totul graviteaza in jurul conceptului sfant ce ne-a fost inoculat de societate:pentru a fi un om mare si respectat trebuie sa faci bani.Pentru a-ti arata pozitia sociala si mai ales bunastarea matreiala trebuie neaparat sa-ti plimbi posteriorul,deja latit de atata stat in scaunul comod de birou,intr-un bolid impunator –asta bineinteles pe stradutele inguste si modeste ale cartierului in care locuiesti.Si toti vecinii,in frunte cu tanti Aglaia de la parter,te invidiaza si isi zic in sinea lor ca asta a lu’ X-ulescu a nimerit bine a naibii si ,de fapt cine stie ce sfori a tras si ce a facut,compatimind-o totodata pe a lu’ Y-ulescu – pentru ca saraca -e fata buna si cinstita si totusi nu a reusit sa faca mare branza cu viata ei.De fapt....chiar se pune problema de sistemul bine cunoscut de pile ,relatii si alte alea asa cum ar zice niste baieti de prin mahalaua mea?sau pur si simplu tine de pregatirea profesionala si de acel dram de noroc pe care il ai sau nu dat de la bunul Dumnezeu?
Acum,privind din spatele biroului ostil al celui pizmuit de vecini si adus oarecum la rang de semizeu caci si-a depasit conditia de simplu cetatean contribuabil rasplatit cu minimul pe economie,te gandesti la sirul de compromisuri si renuntari care se afla in spatele omului ‘’de neatins’’.Un om a carul viata e strans incorsetata in tiparul rutinii de care am amintit si mai devreme.
Fara sa realizam ajungem in situatia in care in fiecare zi ne trezim si ne gandim ca va mai trece inca o zi ocupandu-ne de niste prostii care nu ne aduc mare beneficiu material.Pur si simplu ne invartim ca si cainele in jurul cozii,avand impresia ca am face chiar ceva util pentru noi sau pentru societate.Ei bine,nu.Oricat de mult am face in ziua respectiva ,indiferent daca atunci cand am ajuns acasa cadem franti de oboseala,realizam de cele mai multe ori ca a mai trecut inca o zi pe langa noi si ca iar nu am reusit sa facem atatea cat am fi vrut,pentru ca in secolul vitezei,nici macar cele 24 de ore ale zilei nu ne-ar fi de ajuns pentru a implini toate exigentele ‘’platitorilor’’.
Ajungem acasa pentru a nu stiu cata oara si ne gandim ca iar nu am iesit cu nimic din tipare si ca ziua de azi seamana izbitor cu cea de ieri si cu cea de alaltaieri si intuim,inevitabil ca va semana si mai mult cu cea de maine,poimaine si tot asa.Ne uitam disperati cum nici macar lucrurile care pana nu demult ne faceau placere,acum nu le mai practicam pentru ca suntem mult prea prinsi in telul nostru maret de a ne asigura viitorul pentru a ne mai gandi la ‘’prostii’’.
Ne uitam cum pana si iubirea aia mare pe care o aveam la inceput pentru persoana de langa noi ,parca a intrat acum intr-un con de umbra.Parca surasul nu mai e la fel de spectaculos,ochii aia care ne-a furat inima nu mai sunt la fel de stralucitori si inima nu ne mai bate cu aceeasi intensitate atunci cand il/o vedem.Obisnuinta face ca si cele mai mici lucruri care ne-au oferi placere initial sa nu mai fie observate si astfel sa nu mai aiba importanta.Nu ne oprim nici macar un minut sa ne gandim ca o structura atat de complexa precum este omul nu te poate lasa sa te plictisesti niciodata pentru ca insasi viata e ceva spectaculos care se reinventeaza mereu.Si,de fapt,atunci cand intervine asa zisa rutina in relatie nu este datorata faprului ca te-ai plictisit de omul de langa tine,ci doar faptului ca refuzam sa mai vedem ceva nou in acea persoana.Refuzam sa ii mai acordam acea atentie care ne-ar face sa descoperim ceva cu totul nou si demn de luat in seama.O viata intreaga daca ar trece ,nimeni nu s-ar putea lauda ca a ajuns la performanta de a cunoaste cu adevarat o persoana,pentru ca, fiinta umana este insasi un spectacol cu un numar infinit de scene si acte.Trebuie doar determinarea de a descoperi zilnic ceva nou si de a pretui lucrurile deja descoperite,pentru a nu ajunge in situatia binecunoscuta de a acorda valoarea cuvenita unui lucru sau unei persoane care nu iti mai e accesibila spre ‘’marea explorare’’
Fara aceasta dorinta pentru nou,totul e gri...si singurul lucru care se mai schimba din cand in cand e nuanta acestuia:mai inchis sau mai deschis ramane tot ‘’same old grey’’,ajungand astfel de unde am plecat.Astfel am putea zice ca viata noastra decurge in linii mari ghidandu-se dupa readaptata sintagma:’’same shit,different grey day’’.Pana si aici trebuie sa se repete ceva,adancind parca si mai mult disperarea in fata unui ciclu mult prea scurt,care se repeta mult prea repede...

Intro

Se pare ca marea moda a blogurilor a infectat o buna parte a lumii.M-am tot uitat in dreapta si in stanga si am vazut multe bloguri ale unor oameni care m-au impresionat prin talentul lor de a jongla cu cuvintele.Mi-am zis ca asta nu e pentru mine,insa pe urma am realizat ca daca m-as baga si eu in asa ceva nu as face-o pentru a creea literatura,ci pentru a reusi sa imi eliberez toate gandurile.Din pacate nu pot sa scriu decat in momente de maxima tristete cand simt nevoia de o ''epurare'' sufleteasca.Un fel de spovedanie falsa din care lipseste un preot mai pacatos ca mine,dar in fine-asta e o alta discutie
Prin urmare ori de cate ori voi reusi sa leg cateva cuvinte cu sens aici,se va sti cam care imi e starea de spirit.Chiar vorbeam cu un prieten odata si imi zicea ca unele bloguri se nasc din depresie...oare asa sa fie?Mie imi place sa cred doar ca insemnarile mele se vor naste din dorinta de a ma ''razbuna'' pe toate problemele cotidiene pe care le voi arata cu degetul fara nici o jena ori de cate ori ma voi confrunta cu ele.